Silviu Hurduzeu: „Nu există amenințări de natură militară la adresa României”

Invazia Rusiei în Ucraina a alarmat întregul mapamond, iar la acest moment se analizează repercusiunile războiului, fie el și limitat, asupra Uniunii Europene, atât pe plan social, cât și economic.

Deputatul PSD Silviu Hurduzeu spune că nu există amenințări de natură militară la adresa României, dar, cu siguranță, că vor exista repercusiuni din punct de vedere economic, unele dintre ele resimțindu-se deja, și anume, explozia prețurilor la gaze și petrol.

„La nivelul comisiei în care activez, în această săptămână, l-am avut invitat pe directorul Serviciului Român de Informații, pentru a discuta despre amenințările la adresa României. Din fericire pentru noi, pot și eu spune acest lucru, nu există amenințări de natură militară, dar, într-adevăr, vor exista repercusiuni din punct de vedere economic. Și ați văzut, ca urmare a începerii invaziei în Ucraina, cel puțin în acest moment, vorbim de o creștere foarte mare a prețului la gaze și la petrol.”, a explicat Hurduzeu.

De altfel, parlamentarul este de părere că se puteau găsi soluții diplomatice la această criză, iar pretextul invocat de Moscova, pentru deschiderea conflictului, nu stă în picioare.

Din păcate, eforturile diplomatice nu au reușit să oprească această previzibilă invadare a Ucrainei de către armata rusă. Sigur că este o agresiune, și nu credeam că în anul 2022 ne mai putem confrunta în Europa cu astfel de momente, care aduc aminte de al Doilea Război Mondial, și poate că nu este întâmplătoare comparația care se face acum între președintele Putin și Adolf Hitler. Se ne aducem aminte că tot așa a izbucnit și cel de-al Doilea Război Mondial. La început, Germania dădea asigurări că nu va începe nicio agresiune militară, și până la urmă s-a dovedit că toate acele declarații erau doar de fațadă și Germania urmărea invadarea țărilor vecine. Exact același lucru s-a întâmplat acum și cu Rusia, invadând Ucraina, pretextul invocat de Putin, din punctul meu de vedere, nu stă în picioare, pentru că se puteau găsi soluții diplomatice la această criză.”, a comentat, pentru Express de Banat, Silviu Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/