Silviu Hurduzeu nu va reuşi să-şi ducă până la capăt mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Schimbarea acestuia din funcţie ar urma să aibă loc foarte curând, a anunţat ieri senatorul Ion Marcel Vela.
Anunţul-bombă a fost făcut de către senatorul PNL de Caraş-Severin în cadrul interviului Express, realizat ieri în redacţia expressdebanat.ro.
„În viitor s-ar putea întâmpla o surpriză foarte plăcută în Caraş-Severin, în sensul că intervine Codul administrativ, care va fi publicat în Monitorul Oficial. Preşedinţii de consilii judeţene, vicepreşedinţii şi viceprimarii pot fi schimbaţi din funcţie aşa cum au fost puşi, cu jumătate plus unu din voturi, nu mai trebuie două treimi. Coroborat cu faptul că va fi un pact al forţelor de opoziţie împotriva PSD-ului şi alianţa se va propaga până la nivel local, s-ar putea ca PSD să aibă o surpriză şi să nu mai aibă majoritatea în Consiliul Judeţean Caraş-Severin! Şi-atunci, probabil, un coleg de-al meu va fi preşedinte al Consiliului Judeţean şi unul vicepreşedinte. La anul pe vremea asta va fi realitate ce vă spun eu acum!“, ne-a declarat senatorul Ion Marcel Vela, preşedintele Filialei Caraş-Severin a PNL.
Silviu Hurduzeu a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean în iunie 2016, cu 17 voturi pentru din totalul de 31. PSD obţinuse 14 mandate de consilieri judeţeni, iar PNL – 13, astfel că decisive aveau să fie voturile aleşilor PMP (2) şi UNPR (2). Marcel Vela, contracandidatul lui Hurduzeu, a primit doar cele 13 voturi ale liberalilor plus unul de la UNPR (Ion Tabugan, acum deputat ALDE), astfel că PSD-ul condus de Ion Mocioalcă l-a instalat pe Hurduzeu preşedinte. A urmat, înaintea alegerilor parlamentare, fuziunea prin absorbţie a PMP cu UNPR.
În cazul în care se va întâmpla cum spune Vela, respectiv „va fi un pact al forţelor de opoziţie împotriva PSD-ului şi alianţa se va propaga până la nivel local“, este foarte probabil ca în Consiliul Judeţean să apară o nouă majoritate, formată din 13 liberali plus 4 pemepişti. Ar exista, deci, majoritatea absolută, dar ar fi aceasta suficientă pentru schimbarea preşedintelui CJ?
Marcel Vela susţine că, potrivit Codului administrativ (momentan contestat la Curtea Constituţională), preşedinţii de consilii judeţene vor putea fi „schimbaţi din funcţie aşa cum au fost puşi, cu jumătate plus unu din voturi“. Dar textul Codului administrativ, aşa cum a trecut el de cele două camere legiuitoare, pare a spune altceva. Conform art. 188, alin. 4: „Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor consiliului judeţean se poate face de consiliul judeţean, prin vot secret, cu majoritatea a două treimi din numărul consilierilor în funcţie“. Deci cu majoritatea a două treimi, şi nu cu majoritatea absolută. Ceea ce înseamnă că Hurduzeu va putea fi eliberat din funcţie doar dacă se vor aduna 21 de voturi împotriva sa. 17 voturi nu vor fi suficiente, decât eventual pentru a putea fi blocate proiectele de hotărâre propuse de PSD. Şi pentru a se adopta proiectele PNL-PMP, acelea care vor necesita majoritate absolută sau simplă.
Președintele PNL Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela, i-a hotărât soarta primarului Caransebeșului, Felix Borcean! Despre intervenția violentă a jandarmilor în Piața Victoriei, despre situația Consiliului Județean, despre primarul Reșiței, Nelu Popa, dar și despre multe altele, astăzi, de la ora 19.00, din redacția Express de Banat!
Gepostet von Express de Banat am Donnerstag, 30. August 2018