La sfârșit de mandat, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a prezentat în fața presei o parte dintre realizările instituției pe care a condus-o timp de patru ani. În opinia sa, mandatul nu a fost deloc ușor, pentru că l-a preluat cu conturile blocate, procese cu terțe persoane juridice.
Silviu Hurduzeu este mulțumit de raportul prezentat în fața presei referitor la activitatea sa din mandatul în care s-a aflat la conducerea Consiliului Județean. Pe lângă realizări, multe dintre proiectele demarate vor continua în următorii patru ani.
„Am reușit într-o primă fază să intabulăm mare parte din drumurile județene pentru că nu erau intabulate și pentru a depune proiecte fie cu finanțare europeană, fie cu finanțare guvernamentală era nevoie în primul rând de intabularea acestor drumuri județene. Am intabulat drumurile județene, am reușit să depunem proiecte pe finanțare europeană pe DJ 608, DJ 581, contracte de finanțare care au fost semnate și sunt în curs de execuție în acest moment. Am reușit să depunem proiecte cu finanțare europeană pe DJ 572, pe DJ 571, DJ 571 A, pe DJ 684. Sunt proiecte care au fost aprobate, însă nu am semnat finanțarea pentru că nu existau bani în acel moment la nivelul finanțatorului. Însă, în acest moment, există studii de fezabilitate care trebuie doar actualizate”, a precizat Silviu Hurduzeu, candidatul PSD pentru șefia Consiliului Județean Caraș-Severin.
În ultima ședință de Consiliu Județean a fost aprobat un proiect cu finanțare pe POAD pentru finanțarea proiectului tehnic la Drumul Județean 571, cel care pornește din Drumul Național și străbate localitățile Ciuchici, Sasca Montană, Cărbunari și coboară la Moldova Nouă.
„De asemenea, am depus proiecte pe PNDL 2, și aici vreau să-i mulțumesc fostului prim-ministru Sorin Grindeanu pentru că era în funcție la momentul respectiv, iar județul Caraș-Severin a fost locul doi pe țară la proiecte cu finanțare pe PNDL 2, cu aproximativ 800 de milioane de lei, dintre care 107 milioane erau destinați Consiliului Județean pentru modernizarea acelor peste 55 km de drumuri județe care, ulterior, au putut fi extinși datorită faptului că am făcut economii. În acest moment vorbim de aproximativ 60 km de drumuri județene modernizați prin PNDL 2.
Mai sunt 20 km de drumuri județene modernizați de CNI și aproximativ 20 km modernizați din bugetul Consiliului Județean. Este vorba de intravilanul unor localități din județul nostru”, a mai spus Silviu Hurduzeu.
(E)