Silviu Hurduzeu, aşteptat în Clisura Dunării pentru a pune la punct lucrurile: „Nu întorc spatele nimănui, dar trebuie să discutăm serios despre următoarele alegeri”

Mișcările-surpriză ale PNL sunt în prezent doar la stadiul de ipoteză, dă de înțeles unul dintre primării social-democrați din Clisura Dunării. Pentru ca această ipoteză să nu se concretizeze, liderul interimar al PSD-iștilor cărășeni, Silviu Hurduzeu, ar trebui să adopte varianta mâinii de fier a deputatului Luminița Jivan, luând la pas UAT-urile și discutând serios cu primarii PSD în funcție.

„Nu înțeleg ce e cu toată povestea asta, cum că primarii PSD sunt gata să facă pasul spre PNL. Eu nu am discutat cu nimeni despre așa ceva, nu m-a ofertat în acest sens. Din punctul meu de vedere, sunt forme fără fond. Eu nu întorc spatele nimănui.”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, edilul comunei Coronini, Ilie Boboescu.

Referitor la ideea unei Stângi puternice, nu este prima dată când Boboescu își arată deschiderea față de această oportunitate, social-democratul considerând varianta reîntregirii ca fiind utilă și aplicabilă nu doar la nivel de județ, ci inclusiv la nivel local: „O alianță între PSD și Pro România este o idee foarte bună. Ne mărim și noi. Sunt deschis la o astfel de alianță și în comuna pe care o conduc”.

Singură piesă pentru ca puzzle-ul să fie complet se referă la prezența și la implicarea actualului președinte interimar al PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu. Chiar dacă deputatul Luminița Jivan nu mai deține frâiele partidului la nivel județean, implicarea acesteia ar trebui totuşi să reprezinte un model pentru actualul lider al social-democraților din Caraș-Severin, Hurduzeu fiind așteptat în Clisura Dunării pentru a pune la punct strategia viitoarelor alegeri:

„Chiar dacă doamna Luminița Jivan nu mai este la conducere, noi, primarii, oamenii am rămas aici. Poate, din cauza pandemiei, domnul Hurduzeu nu s-a putut întâlni cu noi, dar îl așteptăm să vedem cum vom proceda. Trebuie să discutăm serios despre următoarele alegeri.”, a mai dat de înțeles șeful administrației publice locale din Coronini.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/