Șicane politice fără oprire la Caransebeș! Dezvoltarea orașului, ținută la distanță de ambiții!

Liberalii i-au pus din nou piedică primarului Felix Borcean. Edilul-șef nu a putut introduce pe ordinea de zi a ședinței patru proiecte de hotărâre pentru că nu a primit avizul comisiilor de specialitate. Dar și printre cele introduse s-au numărat câteva cu care aleșii locali n-au fost de acord. Unul dintre ele este cel privind înființarea Clubului Sportiv Municipal în subordinea Consiliului Local Caransebeș.

După abținerea consilierilor liberali, proiectul astfel neprimind girul aleșilor, consilierul social-democrat Daniel Alexandru Isac i-a întrebat pe colegii săi de ce nu sunt de acord cu înființarea acestui club, iar răspunsul a venit imediat: pentru că nu sunt bani.

„Păi înființăm Clubul Sportiv Municipal și de unde avem finanțare? Cine spune că vrem să desființăm sportul în oraș? Vrem să vedem o organigramă cu o finanțare, nu doar să angajăm niște oameni și după să nu avem finanțare”, a spus viceprimarul Marius Isac.

Primarul Felix Borcean a explicat că se găsesc fonduri de aproape 100.000 de lei care nu s-au cheltuit pe Legea 350 la capitolul sport, care pot fi alocați clubului ca buget de început. „Procedura este simplă: mai întâi aprobi înființarea clubului și după aceea finanțarea acestuia”, a explicat primarul Borcean.

Edilul-șef spune că nu a putut să introducă pe ordinea de zi alte proiecte de hotărâre pentru că liberalii nu și-au dat avizul favorabil la comisii: „O să facem o ședință extraordinară pentru aceste 4 proiecte, pentru că la extraordinară nu este necesar avizul comisiei. Printre aceste proiecte se afla modificarea organigramei, înființarea unei funcții de bibliotecar pentru că la Bibliotecă riscăm să rămână un singur om și acela este directorul sau modificarea la organigrama Direcției de Asistență Socială. Lăsând la o parte toate disputele acestea, proiectele trebuie introduse pe ordinea de zi și discutate”, a mai adăugat primarul Felix Borcean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/