Cum se obține nota 10 la Evaluarea Națională?

Cele două municipii și-au împărțit elevii de 10 ai județului Caraș-Severin. Puțini, dar conștiincioși și ambițioși. Cei care au fost aproape de nota maximă la examen au fost foarte mulți. Rezultatele au oferit lacrimi de bucurie și multe emoții elevilor, dar în special părinților. Cele două municipii au câte un reprezentant de 10. Este vorba de Dragoș Tudor Minda de la Școala Gimnazială Nr. 8 din Reșița și Anca Stanoev de la Colegiul „Traian Doda” din Caransebeș.

Eleva caransebeșeancă, după ce s-a dezmeticit din emoții, a fost purtată de către directorul adjunct al instituției, prof. Andra Bucă, prin tot liceul, a bătut gongul ca o tradiție a liceului și a fost felicitată de către cadrele didactice pentru performanța din tot gimnaziul, pentru că a încheiat cu 10 la finalul fiecărui an, astfel că și la liceu va intra cu nota 10.

Cuib de vise 1000x100

„Pot spune cu sinceritate că de multă vreme nu am mai fost atât de fericită. Văd această reușită ca pe o răsplată pentru efortul depus și vreau să trăiesc din plin bucuria momentului”, ne-a declarat Anca Stanoev, un exemplu de urmat pentru toate generațiile viitoare. Anca va opta pentru clasa de matematică informatică intensiv de la același liceu și știe de pe acum că va urma Facultatea de Matematică din cadrul Universității de Vest din Timișoara pentru care deja se pregătește.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/