Cel mai vocal consilier local din Băile Herculane a fost redus la tăcere! A cui e vina?

untitled design set 970x90 px

Scandalurile nu stau departe nici de Băile Herculane atunci când vine vorba despre membrii PNL. Din interiorul partidului se aruncă acuzații înspre primarul liberal Cristian Miclău, dar și spre președintele Marcel Vela. O recentă demitere din Consiliul Local a stârnit furtuna.

Consilierii locali din Băile Herculane au luat la cunoștință încetarea mandatului de consilier local al liberalului Doru Coșei, pe motiv că acesta a lipsit de la trei ședințe ordinare consecutive. Coșei spune însă că este rea voință din partea executivului Primăriei, pentru că el a adus o adeverință medicală, care dovedește faptul că a avut motive întemeiate pentru zilele când s-au desfășurat ședințele ordinare ale forului local.

Doru Coșei, care a declarat în repetate rânduri că susține aripa tânără a Partidului Național Liberal, filiala județeană, ne-a declarat că simte că a fost executat de primarul Cristian Miclău, susținător al liberalilor mai în vârstă din Caraș-Severin, cu directă trimitere la președintele Marcel Vela:

„Mă scuzați că m-am îmbolnăvit! Nu am venit să cer clemență în fața dumneavoastră, nu îmi stă în caracter, știu bine cine sunt, sunt consilierul cu cele mai multe inițiative în Consiliu, unele personale, altele cu echipa PNL. Din păcate, niciun proiect de-al meu, fie el și bugetat, nu a fost implementat. Și atunci mă întreb care este rolul meu în acest Consiliu? Suntem buni doar în a ridica mâna pentru vânzările, combinațiile și studiile de fezabilitate ale binomului Miclău – Ghinea?”, a menționat Doru Coșei, care a mai adăugat că va rămâne aproape și va taxa în viitor mult mai liber neregulile din oraș.

Consilierul este convins că și pe linie de partid i se pregătește debarcarea

Cum primarul Cristian Miclău nu a fost prezent la ședință din motive obiective, viceprimarul Ștefan Peneșel ne-a menționat că s-a respectat Legea Administrației Publice Locale în ceea ce privește decizia încetării mandatului consilierului liberal, acesta lipsind nemotivat în lunile februarie, martie, aprilie și mai de la trei ședințe ordinare și alte două extraordinare.

Din partea secretarului Consiliului Local s-a trimis o adresă la domiciliul lui Doru Coșei prin poștă, cu recomandare de primire, cu privire la înștiințarea acestei nereguli și solicitarea unor dovezi cu privire la motivarea absențelor, însă la domiciliul lui Coșei nu a răspuns nimeni, astfel că abia în această lună a fost depusă la Primărie o presupusă adeverință medicală în limba germană, în foto copie, din care nu s-ar înțelege nimic, însă oricum, conform legii, adeverința a venit prea târziu.

Consilierii locali au votat încetarea mandatului în cazul lui Coșei cu 10 voturi pentru, o abținere și un vot care nu a fost validat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/