Șicane politice, chiar și la nivel mic. Se lasă cu amendă la Caransebeș

Materialele promoționale pentru alegerile europarlamentare atrag șicane din partea partidelor la Caransebeș, spre deliciul cetățenilor, care glumesc pe rețelele de socializare. Un astfel de exemplu a fost între organizațiile PSD și Pro România, care au montat două bannere unul lângă altul în Piața Gugulanilor, cu mesaje care să îndemne alegătorii la vot – PSD: „România merită mai mult!”, PRO România: „Așa e, fii Pro România!”

La vederea acestor două bannere cu mesaje la concurență s-au găsit caransebeșeni care să afirme pe Facebook: „E noaptea minții. Concurență pe serviciile lui Goe (societate de pompe funebre), separați și totuși împreună, solidari pe aceiași stâlpi”.


Liderul grupului PSD din Consiliul Local, Florin Bogdea, ne-a declarat că organizația locală a solicitat autorizație pentru amplasarea bannerului în acel loc și în consecință solicită administrației locale ca bannerul partidului Pro România să fie dat jos.

Primarul municipiului, Felix Borcean, ne-a declarat că se vor lua măsuri pentru respectarea legii: „Este un război fratricid, dacă vreți, probabil o glumă care încearcă să popularizeze ambele partide, cert este că bannerul nou amplasat, cel al Pro România, este ilegal montat și va fi dat jos cu sancțiunea de rigoare. Toate partidele au solicitat autorizație, a și primit fiecare formațiune locurile exacte unde trebuie să-și amplaseze materialele de campanie. Mai există un mesh amplasat fără știrea noastră de către USR și în ambele situații vom proceda la sancționare și ridicarea acestora”, ne-a declarat Felix Borcean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/