„Și noi suntem în linia întâi și suntem expuși”. Reacții dure ale farmaciștilor din țară în urma neglijenței statului față de meseria lor!

untitled design set 970x90 px

În timp ce medicii din țară au pornit o campanie online prin care un mesaj de interes public este distribuit de cadrele medicale și atenționează asupra faptului că pacienții trebuie să fie precauți înainte de a merge la cabinet sau la spital, farmaciștii din țară sunt la posturi și se expun unui pericol de infestare asemănător. În schimb, până la momentul actual, farmaciștii nu au primit nicio reglementare care să le asigure siguranța. 

Cadrele medicale și autoritățile au cerut toleranța oamenilor și a statului în lupta care se dă contra epidemiei de coronavirus. Deși li s-a promis farmaciştilor că vor beneficia în farmacii de delimitări plexiglas, în momentul de față nefiind măști și mănuși suficiente, aceştia se confruntă cu lipsa personalului și cu faptul că mulți dintre ei fac ore suplimentare.

Președintele Colegiului Farmaciștilor din București, Simona Negreș, a anunțat poziția farmaciștilor din țară, faptul că nu se vor închide farmaciile în timpul stării de urgență, însă subliniază faptul că farmaciștii trebuie protejați în lupta cu noul coronavirus „Nu se va întâmpla nimic, farmaciile NU se vor închide. Farmaciștii vor fi la datorie, în orice situație!”, a declarat Simona Negreș. Președintele Colegiului Farmaciștilor a înaintat autorităților un memoriu prin care cere dotarea cu măști și mănuși, programul redus la 6 ore pe zi cu pauză de 10 minute în fiecare oră și lichide pentru hidratare.

În schimb, Colegiul Farmaciștilor din Cluj cere ca farmaciștii să lucreze minimum 4 ore pe zi, maximum 6 ore, în timpul săptămânii, cu 30 de minute de pauză de dezinfectare la fiecare 2 ore lucrate și farmacii permanente în fiecare oraș capitală de județ. Aprovizionarea cu măști, mănuși și dezinfectanți prin DSP, deoarece distribuitorii nu mai dețin, eliberarea medicamentelor la geam unde farmacia are asemenea dotări, eliberarea rețetelor compensate fără semnătura pacientului, testarea cu prioritate a personalului farmaceutic în cazul apariții simptomelor și subvenționarea farmaciilor sunt decizii prioritate adoptate de către Colegiul Farmaciștilor din Cluj.

Sindicatul Național al Farmaciștilor din România a solicitat de urgență tuturor administratorilor de farmacii măsuri de protecție pentru farmaciști, care constau în: folosirea măștilor pe toată durata programului, limitarea numărului de pacienți care intră în farmacii la 3 persoane, păstrarea distanței de un metru între farmacist și pacient, montarea geamurilor de protecție, folosirea la intrare a unui preș dezinfectant și fixarea unor reguli de conduită.

publicitate ziar expresb 1000x100

Din păcate, în farmaciile din țară aceste măsuri sunt practic inexistente, fapt ce face ca farmacistul să fie extrem de expus contaminării în fața valului de pacienți care iau cu asalt farmaciile. De asemenea, farmaciștii declară pe profilurile lor publice că au parte de săptămâni de groază, mai ales în fața valului de pacienți care fac provizii de vitamina C, Paracetamol și Algocalmin, care, ATENȚIE, consumate des, pot atrage probleme. „Am auzit zilele acestea vorbindu-se permanent în mass-media despre medici ca despre eroi. Suntem absolut de acord și ne alăturăm lor în lupta în care s-au angajat prin jurământul lui Hipocrate. Dar farmaciștii? Nu sunt ei cei din spatele cortinei fără de care actul medical nu ar avea finalitate? Merită să-i neglijăm? Pot doar să vă spun că ultima săptămână pentru noi a fost una din cele mai grele din cariera noastră. Pot să vă descriu panica, agitația și faptul că ideea îmbolnăvirii paralizează fiecare om.” – mesajul unei farmaciste devenit viral în mediul online.

Ce trebuie să știe oamenii despre conduita în farmacii în acest moment?

Pentru a preveni riscurile în momentul în care vă deplasați la farmacie, trebuie să țineți cont de niște reguli simple. Este necesar să aveți deja de acasă o listă cu medicamentele pe care doriți să le luați, pentru o eficacitatea mai mare a timpului farmacistului. De asemenea, puteți ruga vecinii, prietenii sau familia să vă aducă medicamente, pentru a evita statul în aglomerație. La coadă, trebuie păstrată distanța de 1 metru și trebuie respectată ordinea sosirii, cu excepția urgențelor, a sugarilor, a mamelor gravide și a persoanelor cu handicap, care au întâietate. În farmacie se recomandă reducerea dialogului cu farmacistul pe cât posibil, limitarea la problemă, evitarea exceselor medicamentoase și ascultarea indicațiilor farmacistului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/