Și experții fug de Lugoj! Ștrandul orașului nu poate fi reparat pentru că nu se găsesc specialiști să evalueze distrugerile

strandul mare lugoj

Redeschiderea Ștrandului Mare din Lugoj va rămâne, se pare, pentru mult timp o mare necunoscută. Starea tehnică a echipamentelor și degradarea accentuată, după doar două sezoane scurte de funcționare (2019 și 2020), sunt principalele motive pentru care baza de recreere acvatică, pentru modernizarea căreia s-au cheltuit sume considerabile, nu mai poate funcționa.

Situația este de necrezut: cum s-a putut deteriora atât de repede un bazin, pentru care s-au cheltuit bani grei? Din ce au transmis până acum autoritățile locale, prea multe șanse pentru o refacere rapidă nici măcar specialiștii nu se încumetă să dea. Încercările de a face o evaluare exactă a distrugerilor de la ștrand nu au avut până în prezent niciun răspuns. Sunt luni de zile de când s-a solicitat venirea unui specialist care să inspecteze bazinele și echipamentele, pentru a stabili starea în care se află.

„La ștrand suntem într-o situație foarte complicată. Starea în care se prezintă astăzi nu ne permite să-l mai deschidem. Pe lângă faptul că nu avem toate autorizațiile la instalațiile de acolo, degradarea este vizibilă de către oricine, la toate construcțiile, instalațiile și agregatele. Mai mult, din ce se poate vedea, fără pretenția exigenței unui specialist, sunt vicii clare de construcție și de proiectare. După cum se știe, au fost probleme încă de la început. Instalațiile de pompare și filtrare nu sunt corelate în mod corect, iar nisipul din filtre ajunge în apă. Probleme sunt și la partea de etanșeitate a pereților bazinelor, prin care se pierde apă. De pe cele două jacuzzi cad plăcuțele de faianță. Probleme sunt și în spațiile interioare.”, a spus primarul Claudiu Buciu.

Specialiștii nu vor să vină la Lugoj

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Toate aceste probleme sunt completate de faptul că municipalitatea nu găsește specialiști care să facă o expertiză a ștrandului, pentru ca mai apoi acesta să poată intra în reparații. Motiv pentru care există un mare risc ca și anul viitor Lugojul să nu aibă niciun ștrand funcțional.

„Toate problemele de care am amintit au ca efect refuzul specialiștilor de a efectua o expertiză. Ne chinuim de patru luni să găsim firme care să ne facă o expertiză. Am pus obiectivul și pe SEAP, am apelat și la profesori universitari din Timișoara, dar nimeni nu dorește să vină la noi. Nu știu ce vom putea face să aducem situația la normal. O să mai încercăm, poate găsim până la urmă pe cineva să ne expertizeze acest obiectiv, să vedem ce putem face în continuare, ce putem remedia, dacă mai putem remedia. Nici actele nu sunt complete și conforme cu realitatea din teren. Avem un bazin care nu a fost trecut în acte. La tobogane nu avem autorizație ISCIR, firma care l-a făcut nu are această autorizație. Totul s-a făcut după cum au știut cei care au lucrat, nu a fost un proiect clar. S-ar putea să nu merite să mai investim în refacerea ștrandului și poate că va trebui să-l reconstruim de la zero, este și asta o variantă, însă va fi foarte dificil să obținem sursa de finanțare. Din păcate s-au cheltuit mulți bani pentru refacerea acestei baze, dar fără să se facă lucrări de calitate. Acum suntem la fel ca înainte de așa-zisa modernizare.”, a spus Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

Pentru refacerea bazei de agrement de la ștrand s-au cheltuit, după datele transmise de fosta administrație, 6.669.750,07 lei. Finalizarea proiectului a întârziat aproximativ șase ani, fiind inaugurat în 2019. Baza are un bazin de înot, un bazin de sărituri, un bazin pentru copii, două jacuzzi, un canal cu apă care înconjoară bazinele.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/