Un traseu european de biciclete trece prin Timiș. Ministrul Investițiilor anunță extinderea cicloturismului, prin PNRR

via transilvanica

Cu bani europeni, autoritățile intenționează să dezvolte cicloturismul în România, inclusiv în Timiș, județ prin care trece un traseu european de biciclete. Mai mult, prin PNRR va primi finanțare și traseul Via Transilvanica.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, s-a aflat vineri într-o vizită la Timișoara pentru a anunța proiectele orașului și ale județului Timiș care ar urma să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Printre acestea se numără și extinderea traseelor de cicloturism din România, inclusiv din această regiune. Astfel, ministrul a vorbit și despre un traseu european de biciclete care intră și iese din țară prin județul Timiș, care ar urma să fie pus la punct.

Din PNRR vom finanța niște trasee de biciclete. Vom finanța și în interiorul orașelor și al localităților piste de biciclete. Avem Eurovelo, traseul european care intră în România și iese din România prin județul Timiș. Este și Eurovelo 6 care intră în România odată cu Dunărea și ajunge până în Delta Dunării”, a declarat Cristian Ghinea.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a afirmat că pe lista proiectelor care ar urma să fie finanțate prin PNRR se află și Via Transilvanica, traseu care trece și prin județul Caraș-Severin.

Mâine (n. r. Sâmbătă) merg în județul Caraș-Severin, unde se lucrează deja la traseul Via Transilvanica, care va lega Banatul de Maramureș. Este un traseu superb început pe fonduri private și pe care îl vom cofinanța, îl vom completa cu fonduri din PNRR. O să vorbesc cu organizatorii să facă legătura cu Timișoara, pentru că sunteți un pol urban foarte mare, trebuie să poată oamenii să meargă cu bicicleta dacă vor până la Via Transilvanica”, a precizat Cristian Ghinea.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/