Și eu sunt student. Dar nu cred că trebuie să circul gratuit cu trenul!

De câteva zile bune, rețelele de socializare vuiesc de comentarii diverse cu privire la noua măsură a Guvernului de a înlocui gratuitatea oferită studenților la transportul feroviar cu o reducere de 50% din prețul întreg al biletelor de tren. Păreri pro și contra, păreri ale studenților, ale familiilor acestora, ale politicienilor și ale altor diverse persoane, cu interese directe în această dezbatere sau nu neapărat. Sunt și eu student, dar trebuie să recunosc că eu nu împart opinia majorității colegilor mei. De ce?

Sunt și eu student, așa cum spuneam, în anul 3. Până să ajungem să traversăm criza sanitară provocată de COVID-19, am avut ocazia de a studia în București pentru 3 semestre, în mod tradițional, face-to-face. Asta înseamnă că, pentru acele 3 semestre, am locuit în București, de unde făceam regulat drumuri către casă, în Caraș-Severin. Uneori mai des, alteori mai rar, dar 99% din timp, bineînțeles, cu trenul, cu care puteam călători gratuit, grație unei măsuri adoptate în 2017.

Nu pot și nici nu intenționez să spun că această măsură nu m-a ajutat să economisesc bani. Ba chiar mulți bani, mai ales pentru un student, în condițiile în care nu aveam în mod neapărat o sursă constantă de venituri proprii, iar drumurile pe care le făceam (uneori aproape săptămânal) m-ar fi costat 200 de lei de fiecare dată când veneam acasă și mă întorceam la facultate. Un scurt calcul arată că am economisit 400 de lei în fiecare lună, în condițiile în care făceam drumul București-Reșița, dus-întors, de două ori. 400 de lei pentru un student… sunt bani. Din orice familie ai proveni. Puteam, așadar, folosi acești bani în orice alt mod – pentru a-mi cumpăra cărți sau pentru a ieși la o bere cu colegii, pentru a economisi pentru alte lucruri mai costisitoare pe care le doream sau pentru a-mi permite o escapadă de o zi pe litoral într-un weekend în care aveam mai mult timp liber. Așadar, da, gratuitatea m-a ajutat.

Însă trebuie să recunosc că mulți dintre colegii mei (și poate că și eu, uneori) am înțeles greșit această măsură menită să ne sprijine. Ca exemplu, aveam colegi care – aproape săptămânal – își cumpărau bilete de tren către casă, pentru weekend, doar pentru a-și asigura locul pe scaun, în cazul în care ar fi ales să meargă acasă. De foarte multe ori… nu mai ajungeau să ocupe acele locuri, din diverse motive. Își schimbau planurile și uitau să mai anuleze acel bilet. Cunosc și eu câteva persoane care făceau acest lucru săptămânal pe ruta București-Timișoara, o rută foarte aglomerată (mai ales în weekenduri), și pe care biletul ajunge la 200 de lei dus-întors. Statul irosea, așadar, acești 200 de lei.

Abuzurile, dacă îmi permit să le numesc așa, nu au fost făcute doar de către studenți. De foarte multe ori, m-am regăsit în situația în care am fost întâmpinat cu astfel de comportamente inclusiv de către personalul căilor ferate, mai ales în cazul trenurilor regio. „Bună ziua! Aș vrea un bilet până în satul X.” Dar biletul nu mi se elibera până în satul X, ci până la capătul rutei trenului pe care îl luam. Motivul? Oricum e gratuit. Pentru mine, da. Dar nu și pentru stat, care trebuia să plătească diferența pentru un drum pe care eu, studentul căruia statul îi acorda gratuitate, în fapt, nu îl făceam.

Cred și eu, la fel ca mulți alți colegi de-ai mei, că impactul bugetar al acestei măsuri de sprijin nu este unul major. Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) susține că, pentru anul 2021, acesta ar fi de 0,01% din PIB. Irelevant, cu alte cuvinte. Dar argumentul meu nu este despre resursa financiară irosită, ci despre comportamentele pe care această măsură le-a încurajat. Aceste comportamente iresponsabile, descrise mai sus, sunt motivul principal pentru care eu nu cred că studenții ar trebui să aibă gratuitate completă la transportul feroviar. Cu atât mai mult într-un context în care imensa majoritate a facultăților desfășoară cursurile în mediul online pentru mare parte din acest an.

Un argument foarte des invocat de studenți este că măsura tinde să încurajeze călătoriile desfășurate în interesul educațional al studentului. Nimic mai fals. În luna decembrie a anului 2019, am avut oportunitatea de a fi invitat să iau parte la un eveniment internațional în domeniul meu de studiu în Țara Galilor. Evenimentul a reprezentat pentru mine un foarte bun prilej de a pune în practică noțiunile teoretice învățate în facultate, într-un cadru la nivel înalt. Statul, însă, nu a avut pârghiile legale necesare să îmi asigure transportul (o sumă de aproximativ 700 de lei) către acel eveniment, dar a subvenționat cu succes transportul pentru o ieșire a unui grup mai mare de colegi de-ai mei la munte, în exact același weekend. Suma cheltuită? Aproximativ 850 de lei. Iată, deci, eficiența acestei măsuri!

Soluția, așadar? Cu siguranță nu gratuitate completă, mai ales acum, când majoritatea lumii stă acasă. Poate un număr anumit de călătorii gratuite (24 pe an, de exemplu). Poate gratuitate doar pentru călătoriile între județul de domiciliu și cel în care studentul învață, sau între localitatea de domiciliu și localitatea în care acesta își desfășoară cursurile. Poate gratuitate doar pentru studenții care au înaintat dosare sociale care să ateste contextul financiar sensibil cu care se confruntă… Acestea sunt doar câteva idei. Înlocuirea completă a gratuității cu reducere de 50% nu este cea mai bună măsură, cu siguranță. La fel cum nici gratuitatea completă nu este.

Nu sunt împotriva unei măsuri de sprijin pentru studenți, în acest sens. Ba din contră. Sunt însă împotriva unei măsuri de care se poate abuza la nivel generalizat și care promite să acopere niște nevoi pe care – realist vorbind – nu le acoperă în mod coerent și sustenabil. Dincolo de banii economisiți, o astfel de măsură modelează comportamente care se pot replica, mai devreme sau mai târziu, în alte circumstanțe. Iar unele comportamente rezultate din măsura în vigoare până mai ieri pot fi numite oricum, dar nu responsabile și demne de încurajat.

• Tweet
• Pin It