Etapa județeană a concursului Telentele Vestului a avut loc aseară în sala de festivități a Palatului Copiilor din Reșița. Concursul a fost etapa județeană a unui proiect regional. În aceste momente are loc finala, în care a ajuns un elev pasionat de magie.
Cei mai talentați copii din zona de vest a țării au venit la Reșița, ca să demonstreze că sunt cei mai buni. Însoțiți de profesori, aceștia s-au prezentat la competiție, în speranța că vor demonstra că aptitudinile lor sunt de apreciat.
”Avem o activitate cu mai multe talente. Avem din domeniul canto o elevă de la Colegiul Național Traian Lalescu, avem chitară de la Traian Vuia, gimnastică ritmică, carate, dar și , de ce nu, magie. Că tot vorbim de talentele vestului, la Românii au talent a câștigat un magician, un om care a lucrat cu mintea, iată că a venit și la noi un elev care lucrează cu mintea”, a declarat reprezentantul Consiliului Județean al Elevilor, Ralf Marcu
Jurizarea a fost una strânsă. Toate numerele au fost foarte bune, însă doar unul putea merge mai departe. Din cauză că una dintre concurente este gimnastă profesionistă, părerile juriului cu privire la participarea acesteia în concurs au fost împărțite.
”Pentru mine, pentru că știu ce înseamnă să fii profesionist, și ceilalți sunt amatori, nu a mai intrat în discuție. Îmi pare rău de această fată, este superbă, dar parerea mea este că regulamentul nu a fost corect. Eu nu am jurizat-o pe tânăra de la gimnastică ritmică, deși mi-a plăcut enorm de mult”, a spus unul dintre membrii juriului, Mihaela Vasilescu, profesoară la Liceul de Artă Sabin Păuța din Reșița
Câștigătorul acestei ediții este Andrei Peptan, cel care a prezentat un număr de magie. El va reprezenta județul Caraș Severin la etapa regională, care are loc în această seară la Arad.
Andrei s-a arătat foarte fericit de reușita sa. ”Trebuie să spun că am avut emoții, a fost destul de greu să ajung aici, dar a meritat. Mă antrenez de șase luni de zile pentru acest concurs și acum sunt și mai emoționat că am aflat că am ajuns la etapa regională”, a spus tânărul pentru reporterii „Express de Banat”.
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean care a pus la dispoziția organizatorilor sala de spectacole din incinta Palatului Copiilor din Reșița.