„Și-a luat pușca și a plecat!” Sorin Grindeanu anunță plecarea directorului Aeroportului Timișoara

grindeanu 1

Ministrul Transporturilor a anunțat, sâmbătă, la Timișoara, că directorul Aeroportului Timișoara și-ar fi pregătit plecarea din funcție. Printre bagajele acestuia s-ar afla și o pușcă, a susținut Sorin Grindeanu. 

La vizita precedentă în Timișoara, de acum două săptămâni, Sorin Grindeanu i-a cerut lui Dorel Grădinaru să își facă o autoevaluare. Ministrul Transporturilor s-a arătat nemulțumit de cum arată poarta de intrare în oraș. Întrebat dacă a primit un răspuns de la directorul aeroportului, Grindeanu a declarat că nu a primit nimic. Dar:

„Înţeleg pe zvonuri că şi-a luat puşca. Domnul general manager este fost militar. Ultima dată când a plecat, adică în urmă cu câteva zile, şi-a strâns tot ce avea aici, printre care şi o puşcă. Sunt singur că respecta legea. A plecat spre Bucureşti, şi-a strâns din lucruri. Nu şi-a dat demisia, încă, nu e timişorean şi a avut diverse lucruri pe aici. Ca să mergi să transporţi pe calea aerului obiecte de acest tip, îţi trebuie autorizaţii speciale.”, a declarat Sorin Grindeanu.

Potrivit ministrului Transporturilor, în 5 ianuarie 2022 va avea loc Adunarea Acţionarilor Aeroportului Timișoara, acolo unde se va lua o decizie cu privire la conducerea instituției.

Dorel Grădinaru a fost numit director al Aeroportului Timișoara în vara anului trecut, în locul lui Daniel Idolu. Grădinaru a fost șef la Inspectoratul de Aviaţie al Ministerului de Interne.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/