Ruperea USL şi noile alianţe încheiate pe scena politică românească au reanimat şedinţele de consiliu local din mai multe oraşe şi comune cărăşene. Oraviţa nu face excepţie!
Primarul Oraviţei, Dumitru Ursu, a convocat pentru ieri o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, având pe ordinea de zi, printre altele, un proiect foarte important legat de înfiinţarea mai multor muzee în oraş. De la vot au absentat consilierii locali din partea PNL, rămaşi în număr de trei după ce Guvernul Ponta a legalizat traseismul politic. Ion Miloş, Matei Andriţoi şi Eugen Neda n-au binevoit să se prezinte în plen, motiv pentru care edilul-şef a taxat atitudinea liberalilor, fiind convins că absenţele lor nu pot fi motivate în vreun fel. ,,Ne-am obişnuit cu absenţa lor. Nu pot vota împotriva unor proiecte importante pentru oraş deoarece şi-ar pune lumea în cap. Atunci preferă să nu se prezinte la şedinţele Consiliului Local. Am şi uitat cum arată la faţă liberalii. Până acum le-au tot fost motivate absenţele şi şi-au încasat integral indemnizaţiile, dar nu se va mai întâmpla aşa. De acum încolo le vor fi tăiate indemnizaţiile, pentru că nu sunt deloc preocupaţi de interesele cetăţenilor”, a acuzat primarul Dumitru Ursu.
Ion Miloș, liderul liberalilor, a motivat pentru voceaoravitei.ro absența sa şi a colegilor săi de la şedinţa de luni, sub pretextul că ar avea lucruri mai importante de făcut. Totodată, a dat vina pe edilul-şef pentru absenţele consilierilor liberali. ,,Mare parte din noi, consilierii liberali, suntem oameni de afaceri și nu putem să stăm toată ziua la primărie, că așa vrea domnul primar. Noi îi propunem domnului primar să-și pună aparatul de specialitate să întocmească proiectele de hotărâre conform legii și-n modul acesta nu vom mai fi nevoiți să facem ședințe de consiliu în fiecare săptămână”, a declarat consilierul Ion Miloș.
Cu astfel de atitudini, nici nu e de mirare de ce a ajuns Oraviţa un adevărat pol al sărăciei.
Domnule Primar,pai mai stai si dumneata prin Primarie,ca nu te prea gaseste lumea acolo,ba la Prefectura,ba la Consiliul Judetean,ba pe la …Guvernul Ponta,chiar ma mir ca ieri ai fost la birou(la biroul din Primaria Oravita ) si ai putut convoca sedinta “extraordinara”.Dupa 16 noiembrie,….va gasim si in weekend la primarie?.
Ce frumos zice cronicarul citez:..”după ce Guvernul Ponta a legalizat traseismul politic”.Da,ca sa migreze cu zecile (pardon sute) de primarii mai la stanga sau viceversa.D-voastra cand aveti programata migrarea spre Timisoara,unde sute de oraviteni majoritatea tineri au plecat(traseism politic),din lipsa locurilor de munca in ORAVITA?
Apropo,acest proiect foarte important legat de muzee,spuneti-ne va rog care sunt acestea,nu ca nu ar trebui infiintate si pus in valoare trecutul Oravitei,dar mai intai vedeti sa nu devina Oravita un muzeu in aer liber.
Nu credeam ca un asemenea proiect (laudabila totusi,initiativa Consiliului Local) este catalogat “PROIECT FOARTE IMPORTANT”,pai atunci proiectele de investitii in Oravita ce grad de importanta au ?.
Astept clipa cand Consiliul Local(acum mai mult unicolor),din fruntea Oravitei,sa scoata localitatea din zona polului de saracie ,asa cum “frumos” spune cronicarul.
Traiasca alianta stanga-dreapta (si viceversa)!Traiasca ciolanul!
Ma bucur ca judetul Caras-Severin s-a ALBASTRIT !!!!!.Bravo tineretului care s-au mobilizat exemplar si utilizand tehnologia actuala de comunicatii(sa nu se confunde cu dezinformatii) au avut o covarsitoare contributie.
Traiasca toti romanii de pretutindeni!Sincer bravo celor din diaspora !Traiasaca facebook !