Sezonul transferurilor politice se apropie de final. Cine a mai schimbat tabăra?

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Aleșii mai au timp să decidă din ce partid vor să facă parte până pe data de 17 octombrie, adică până vineri. Ulterior, schimbarea carnetului de membru de partid se taxează cu pierderea mandatului.

În timp ce în jur de 10 primari au părăsit partidul pe lista căruia au fost aleși și au trecut la PSD, un consilier social-democrat din Bocșa a plecat la Partidul Național Liberal. În același for, și un ales al PP-DD a părăsit formațiunea și a devenit membru cu acte în regulă la PNL. Vestea n-a putut decât să îl bucure pe primarul ACL, Eugen Cismăneanțu, întrucât acum deține supremația în Consiliul Local.

,,Pot să vă spun că structura în Consiliul Local este una covârşitoare în favoarea noastră. Deci, Alianţa Creştin Liberală, în momentul de faţă, însumează 12 consilieri, în timp ce PSD are doi consilieri, unul este PP-DD, iar alți doi sunt independenţi. Cam asta este structura Consiliului Local după închiderea sezonului de transferuri, ca să spun aşa. Noi am rămas fideli electoratului şi nu ne dorim să facem mişcări prin care să neglijăm într-un fel sau altul voinţa alegătorilor”, a spus Eugen Cismăneanțu, edilul-șef al orașului, pentru www.expressdebanat.ro. Deși la momentul adoptării Ordonanței existau zvonuri potrivit cărora și primarul de Bocșa ar părăsi PDL, acesta a explicat că e prea tânăr să fie etichetat ,,traseist”, astfel că a rămas fidel partidului pe lista căruia a fost ales de locuitori.

În ce îi privește pe primarii care au trecut la PSD, pe lista nu foarte lungă a puterii se regăsesc edilii de la Băile Herculane, Dalboșeț, Ciuchici, Bouțari, Bolvașnița sau chiar primarul bătăuș de la Domașnea, Petru Lorinț.

1000x100 (4)

Numărul de primari vehiculat inițial că ar trece la PSD este 20. Până acum aproape 10 edili au schimbat tabăra politică, dar până să expire efectele Ordonanței au mai rămas 4 zile.

FOTO: dreptitate.net

Comments

  1. Trecutprinviata says:

    Asa cum s-a exprimat Dl Presedinte al Consiliului Judetean , actualul edil al Bocsei a reusit detronarea predecesorului cu marele sprijin al Domniei Sale . Edilul itervievat stie ca indiferent de apartenente diferita pentru o anumita perioada , Domnia Sa a fost ajutat , si a ascultat pe toata perioada de cind este primar , real , doar de catre cel care a contribuit esential la realizarea nazuintelor sale . Restul este un teatru cu talent jucat . Felicitari Domnule Primar , pentru binele locuitorilor orasului DVS ,se accepta si unele compromisuri .LUCRURILE REALIZATE POZITIV DAINUIE SI IN TIMP SE UITA PROPTELE .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/