Serviciu contra serviciu? Liderul pensionarilor, ținut aproape de primarul Stepanescu!

Dumitru Ursu, preşedintele Ligii Pensionarilor Caraş-Severin, a fost angajat la Primăria Reşiţa după protestele din 2012 care au adus la putere guvernul USL.

Foarte multă vreme după protestele tsunami din iarna lui 2012, opozanţii USL şi unele ONG-uri au acuzat că, de fapt, protestele cu pricina n-ar prea fi fost spontane şi că oamenii care au participat la ele ar fi primit bani pentru „dârzenia” de a rămâne în stradă până la căderea Guvernului MRU.

Discuţiile par a se confirma, dacă este să analizăm că un personaj cheie al acestor proteste, Dumitru Ursu, preşedintele Ligii Pensionarilor din Caraş-Severin, a fost angajat după numai câteva luni la Primăria Reşiţa pentru a-l consilia pe primarul Mihai Stepanescu în dezvoltarea mediului de afaceri din oraş.

Potrivit Oficiului Naţional de pe lângă Registrul Comerţului, pensionarul Dumitru Ursu şi-a înfiinţat în iunie 2012 un PFA, Dumitru CM Ursu PFA, care avea ca obiect de activitate „Activitatea principală: conform codificării (Ordin 337/2007) Rev. Caen (2) 7022 – Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”, iar la doar câteva luni de la instaurarea Guvernului USL, Dumitru Ursu a primit un contract prin PFA-ul său cu Primăria Reşiţa (contractul 7903/12.07.2012) de 950 de lei, cel mai probabil lunar.

Este interesant că, deşi obiectul de afaceri al acestui PFA este consultanţa în afaceri, contractul este încheiat cu Serviciul Public „Direcţia de Asistenţă Socială” a Primăriei Reşiţa! „Eu făceam muncă de arhivă, doar muncă de arhivă”, ne-a explicat Ursu, spunând că nu are importanţă ce obiect de activitate ar fi avut el pe acel PFA, pentru că practic el doar arhiva documente. Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că Dumitru Ursu a fost plătit ilegal, iar Curtea de Conturi ar cam trebui să se sesizeze cu privire la aceste plăţi.

Mai mult, potrivit Primăriei Municipiului Reşiţa, acesta a fost chiar şi angajat prin Dispoziţia 1973/27.06.2014 la Cabinetul Primarului Mihai Stepanescu, având un salariu brut de 1.245 de lei, până în luna septembrie sau octombrie 2014, când i s-au reluat contractele cu acel PFA!

De la 1 ianuarie 2016, viceprimarul de atunci care avea şi atribuţii de primar, Ioan Crina, a oprit toate contractele cu PFA ale Primăriei Reşiţa, inclusiv pe cel al lui Dumitru Ursu. Şi fiul acestuia, Raul George Ursu, a fost angajat ca jurist în perioada ianuarie 2011-aprilie 2011, dar nu am reuşit să identificăm legături între activitatea acestuia la Primăria Reşiţa şi protestele Ligii Pensionarilor, conduse de către tatăl său.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/