Ajutoarele pe care le primea județul imediat după Revoluție sunt acum de domeniul trecutului. Dincolo de faptul că am devenit mai pretențioși, Uniunea Europeană le-a dat șansa autorităților locale și județene să atragă fonduri prin proiecte, care să fie în beneficiul persoanelor asistate social.
Fie că vorbim despre bătrânii de la azil, fie de copiii nedoriți de părinți sau de cărășenii fără un adăpost deasupra capului, cu toții au acum parte de servicii sociale care țin de sfera normalității. Dacă UE nu le-a dat conștiință cărășenilor care își abandonează bunicii și copiii, cu siguranță a dat milioane de euro pentru protecția socială. Cel puțin Caraș-Severin, putem spune că, are o bulină albă la acest capitol, după ce în ultimii ani în centrele sociale de pe raza județului au ajuns milioane de euro. Unele proiecte au fost deja implementate, altele sunt în plină derulare pentru ca, la final, confortul de peste granițele țării să îl găsim și în centrele din Caraș.
„După intrarea României în Uniunea Europeană, dar mai ales în ultimii 3-4 ani, în județ au intrat aproape 10 milioane de euro, sumă care îmbunătățește simțitor condițiile de trai ale persoanelor cu probleme sociale”, a declarat Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, la cel mai recent plen. Afirmația acestuia a fost făcută în contextul în care legislativul a aprobat o serie de proiecte de hotărâre, care se referă la îmbunătățirea infrastructurii sociale din subordinea forului județean. Centrele vizate sunt șase la număr și vor fi dotate cu mobilier.
Căminul pentru Persoane Vârstine Sacu, Centrul de Plasament Casa Noastră de la Zăgujeni sau Complexul de Servicii Sociale pentru Persoanele cu Dizabilități din Reșița primesc, în baza unui proiect, sume importante de bani. În aceeași situație sunt și Centrul „Sfânta Maria”, dar și două centre din Caransebeș: cel de Urgență pentru Persoanele fără Adăpost și „Buna Vestire”.
.