Serbia şi România, împreună de Ziua Cooperării Europene, la Zrenjanin

Anul acesta, filmele documentare românești și sârbești vor fi punctele forte ale evenimentului organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Cooperării Europene, o inițiativă demarată de Secretariatul Comun al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România, Ministerul Integrării Europene din Serbia, cu sprijinul Centrului Cultural Zrenjanin, dar și cu cel al municipalității Zrenjanin în cadrul Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Comemorată în fiecare an, în luna septembrie, Ziua Cooperării Europene reprezintă liantul dintre țările Europei și țările vecine, beneficiare ale programelor de cooperare teritorială, al cărei scop se află în strânsă legătură cu promovarea colaborării dintre comunitățile locale din zonele de frontieră într-un mod unic.

Dacă în anii precedenți fastuosul eveniment a fost găzduit atât în România: Timișoara, Reșița, Drobeta-Turnu Severin, Oravița, cât și în Serbia: Vârșeț, Veliko Gradiste și Kikinda, sfârșitul acestei săptămâni, vineri, 20 septembrie, va reuni din nou toate comunitățile implicate în proiect în orașul sârbesc Zrenjanin, acolo unde invitații vor lua parte la un program cultural de-a dreptul inedit.

Astfel, începând cu ora 17.30 (ora locală a Serbiei), punctul de întâlnire a participanților va fi Centrul Cultural Zrenjanin (str. Narodne Omladine nr. 1), acolo unde vor rula filme documentare interesante din România și Serbia. De asemenea, pe holurile instituției culturale vor fi proiectate filme generate în cadrul proiectelor finanțate în cadrul Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Totodată, de la ora 18.00, reprezentând România va fi proiectat documentarul Chuck Norris vs Comunism (2015), regizat de Ilinca Călugăreanu, iar două ore mai târziu, de la ora 20.00, întreaga atenție va fi îndreptată spre documentarul Nana (2018), în regia lui Miladin Colakovic.

Prezentă la Zrenjanin, din partea României, va fi Irina Margareta Nistor, critic de film, producător, voce importantă în ceea ce privește filmul și documentarul, care va fi deschisă spre dialog în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri.

Eveniment cu intrare liberă!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/