De neînvins! Ciorile, „cetățeni de onoare” ai Lugojului

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Fauna Lugojului s-a îmbogățit considerabil în ultimele luni. Mii de ciori își fac veacul în municipiu lăsând în urma lor mizerie și un miros greu de suportat. Parcurile, dar și zona Spitalului Municipal sunt invadate de aceste păsări, spre disperarea cetățenilor, care au încetat să mai spere la o rezolvare.

„O soluție împotriva ciorilor este foarte greu de spus. Acum sunt în parcul George Enescu, în trecut erau în parcul de la Primărie. După ce am toaletat arborii din parc, s-au mutat toate dincolo. Am încercat tot ce se putea, inclusiv să punem două aparate care emiteau niște sunete speciale, să le sperie. Nimic, niciun succes. Doar după ce le-au distrus cuiburile și am toaletat pomii au plecat”, spune Cristian Galescu, viceprimarul Lugojului.

Administrația locală promite să ia măsuri împotriva inteligentelor păsări, dar soluția este din păcate doar temporară.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Este prevăzută pentru toamna aceasta, din ce știu eu, cel târziu la primăvară, toaletarea arborilor din parcul George Enescu, depinde cum poate firma care are alpiniști la înălțime să facă lucrarea, dar după ciorile se vor muta cu siguranță în altă parte. Aparatele există, dar nu au niciun efect, ciorile s-au obișnuit. Înainte se mai împușcau și scăpam de o parte dintre ele, dar acum legislația nu permite”, adaugă Galescu.

Până la găsirea unei modalități eficiente de alungare a ciorilor din oraș, o posibilă soluție pe termen scurt ar fi o mai bună gestionare a deșeurilor menajere care constituie hrană pentru ciori. În lipsa acesteia, păsările nu și-ar mai face cuiburi în parcurile din Lugoj. În plus, aleile din parcuri ar trebui curățate și spălate periodic, iar focarele de infecție pe care le lasă în urmă ciorile s-ar reduce semnificativ.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/