SERBĂRILE NORMALITĂȚII. Concerte cu vedete Vocea României și karaoke pentru cei mici!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

 

Activitățile pe tema violenței domestice au debutat încă de vineri, dar astăzi, prin distracție și bună dispoziție, la toți reșițenii va ajunge mesajul unei campanii care pune accentul pe o viață de calitate.

În cadrul „Serbărilor Normalităţii”, pentru că acesta este numele evenimentului, astăzi, de la ora 11.30, în parcul Tricolorului are loc un maraton de activități și concerte. Organizatorii anunță o  zi plină de momente dedicate celor mici, activități, dezbateri, concursuri și karaoke pentru toate vârstele, aăaturi de MC Virgil Batista. La ora 18:00 sunt programate concerte susținute de Trupa Zero și Liviu Teodorescu.

Istoria distracției din cadrul Serbărilor Normalității se repetă mâine, la Caransebeș.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Sub egida aceleiași acțiuni,  la Sala Lira a Liceului de Artă „Sabin Păuța” a avut loc o dezbatere pe tema violenței domestice, a traficului de persoane și a egalității de șanse. Dezbaterea a fost organizată de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse în cadrul proiectului „Start – o viață de calitate în siguranță”, finanțat din fonduri europene. Obiectivul general al proiectului este acela de a dezvolta măsuri integrate de abordare sistemică și națională de prevenire și combatere a violenței domestice, discriminării de gen și traficului de persoane.

Dezbaterile au ca scop conștientizarea, la nivel local, a principiilor egalității de șanse și a problematicilor violenței domestice și a traficului de persoane. Întâlnirea de vineri de la Reșița a fost moderată de realizatoarea TV Gianina Corondan. La acțiune au participat reprezentanți ai Prefecturii, ai Primăriei Reșița, ai Poliției și ai Inspectoratului Școlar Județean.

În cadrul dezbaterii, reșițenii au urmărit un film cu mărturii ale victimelor violenței domestice, după care au fost programate discuții pe marginea conceptului de normalitate, care exclude şi condamnă violenţa domestică, traficul de persoane şi lipsa egalităţii de şanse.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/