„Sentința” Gabrielei Stuparu, luată peste picior de președintele Hurduzeu!

untitled design set 970x90 px

Social-democrata a primit voalat un nou avertisment de la liderul filialei județene și nu e exclus să fie propusă pentru excluderea din PSD!

Suspendată timp de un an din PSD, Gabriela Stuparu, fostul vicepreședinte al Tribunalului Caraș-Severin, contestă decizia partidului și continuă să susțină că Silviu Hurduzeu nu mai are niciun argument pentru a conduce filiala județeană.Dacă dorești să captezi electoratul, să te pregătești pentru următoarele alegeri, trebuie să ieși în față cu niște oameni în care electoratul să aibă încredere. Trebuie să lucrezi din timp, trebuie să promovezi oameni care să nu aibă o imagine pătată și să vezi lucrurile altfel. Să nu mai faci o politică rudimentară, cu sfori trase și aranjamente făcute pe la colțuri. Și nu în ultimul rând, trebuie să ai puțină viziune europeană cu privire la politica desfășurată.”, a afirmat social-democrata.

Referitor la reproșurile făcute de președintele Hurduzeu, potrivit cărora eventualele nemulțumiri trebuie discutate în interiorul partidului și nu în spațiul public, Gabriela Stuparu susține că acest lucru nu e posibil, deoarece în PSD Caraș-Severin nicio altă părere decât cea a președintelui nu contează. Ce să discutăm în interiorul partidului?! De câte ori m-am dus acolo, domnul președinte s-a întors cu spatele la mine. De când am început activitatea în Consiliul Județean, dânsul nu a avut nicio discuție cu mine. Probabil îl deranjează foarte tare că eu sunt lider de grup. De fapt, nu avut nicio discuție cu niciunul dintre consilierii județeni. Eu nu am avut plăcerea să fiu invitată nici la restaurant, la Caransebeș, unde se țin mai nou ședințele organizației PSD! Mi se pare că s-a urmărit doar un interes personal. Ne-am văzut cu sacii în căruță, acum suntem în Parlament, nu ne interesează.”, a mai spus fostul magistrat.

Un răspuns a avut Gabriela Stuparu și pentru cei care consideră că e prea vocală și că emite prea mari pretenții în condițiile în care a trecut abia un an de când s-a înscris în partid. Este vorba de sechelele trecutului, de care unii nu se pot debarasa. Alții sunt misogini, unora nu le plac persoanele mai inteligente, mai ales dacă sunt și femei. Eu nu țin să am funcții în acest partid, am ținut să fac parte dintr-o organizație care într-adevăr să se reformeze, iar tonul l-au dat cei de la centru. S-a văzut. Domnul Rafila avea vreo vechime în partid?! Sau alte personaje care nici măcar nu erau membrii de partid când au fost puși pe lista de la parlamentare?! Cred că asta ține de interesele unora de a-și păstra funcțiile și asta nu face altceva decât să frâneze evoluția PSD la nivel local. Eu am argumente ca să emit unele pretenții. Unora care sunt membri foarte vechi de partid li s-a părut o solicitare exagerată, e e un interval destul de scurt față de momentul în care am intrat în această formațiune, dar eu am venit cu o experiență și am demonstrat că am realizat ceva până să intru în politică pe propriile puteri. Eu nu am avut, cum au o bună parte din politicienii noștri, funcții care să se datoreze exclusiv politicului. Ce a realizat prin forțele proprii actuala conducere PSD Caraș-Severin?! Nimic! Toate funcțiile deținute au fost cele oferite de partid!”, a răbufnit Gabriela Stuparu, în direct, în redacția Express de Banat.

Președintele Silviu Hurduzeu subliniază, în replică, faptul că vocea Gabrielei Stuparu este cam singura care se mai aude împotriva sa după sancțiunile dispuse. Atmosfera în PSD Caraș-Severin e foarte bună acum. În afara unui coleg care a făcut turul televiziunilor, restul au procedat corect. Vreau să apreciez faptul că cei doi consilieri județeni au votat alături de întreaga opoziție la proiectul cu repartizarea fondurilor. Declarațiile pe care încă le mai face o distinsă colegă, din punctul meu de vedere, lasă de dorit. Nu doar de inteligență ai nevoie ca să fii om politic, mai sunt și alte calități de care ai nevoie. Nimeni din PSD, nici măcar eu, nu vreau să atentez la titlul dânsei de campion municipal, județean, mondial la inteligență. Să-l păstreze, nu am nicio intenție de a i-l lua, dar repet, pentru a fi un om politic ai nevoie de mai multe calități, iar respectul față de colegi cred că este una dintre cele mai importante.”, a declarat, pe un ton ironic, președintele social-democrat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/