Violatorul de sub Pasaj, pedepsit de lege!

Bestia recidivistă Cornel Andrei Kocsor a fost trimisă din nou în puşcărie de Tribunalul Caraş-Severin după mai puţin de două luni de libertate.

Condamnat pentru tâlhărie, bărbatul de 50 de ani a ieşit de după gratii înainte să-şi ispăşească în întregime pedeapsa. Timpul petrecut în negura puşcăriei nu a însemnat nimic pentru Kocsor, care s-a întâlnit cu legea penală la scurt timp după ce s-a văzut în libertate. La mijlocul lunii noiembrie a anului trecut, a acostat o fetiţă de doar 14 ani şi, ameninţând-o, a violat-o. A fost prins imediar, arestat preventiv şi trimis în judecată.

Tribunalul Caraş-Severin l-a găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de viol şi l-a condamnat la 13 ani de închisoare. Instanţa a „dispus contopirea prezentei pedepse cu restul de pedeapsă rămas de executat, 639 zile din pedeapsa de opt ani închisoare aplicată de Tribunalul Caraş-Severin prin decizia penală nr.81/12.06.2008”, după cum a precizat judecătorul Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin. În consecinţă, inculpatul va executa pedeapsa contopită, aceea de 13 ani închisoare. „Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate suma de 50.000 lei daune morale şi s-a dispus sesizarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin în vederea iniţierii unei proceduri de consiliere psihologică a părţii vătămate”, a mai spus judecătorul Ciasc.

gif card de energie dacus 1000x100

13 ani de puşcărie pentru oribila faptă i se par lui Cornel Andrei Kocsor o pedeapsă mult prea aspră, astfel că a atacat sentinţa Tribunalului Caraş-Severin cu apel.

CITEŞTE ŞI: Viol sub Pasajul Nera. Victima are doar 14 ani, violatorul, 50!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/