SENTINŢĂ. Ani grei de puşcărie pentru viol!

Sorin Buzner, Grigore Ivaşcu şi Lucian Miri au ajuns în puşcărie după ce au batjocorit-o pe iubita primului dintre ei.

În luna noiembrie a anului trecut, Judecătoria Reşiţa i-a condamnat pe cei trei la închisoare pentru viol în formă calificată. Buzner şi Ivaşcu au primit câte patru ani de puşcărie, în timp ce Miri a primit cu şase luni mai puţin. În cazul său însă, instanţa a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de un an şi nouă luni închisoare, aplicată inculpatului de Judecătoria Filiaşi într-un dosar în care a fost găsit vinovat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În consecinţă, inculpatul urmează să execute cinci ani şi jumătate închisoare. Judecătoria Reşiţa a mai dispus ca la rămânerea definitivă a hotărârii să se preleveze de la cei trei inculpaţi probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare şi, totodată, a admis acţiunea civilă a părţii vătămate, obligând inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 20.500 lei reprezentând despăgubiri materiale şi morale.

Dacă Buzner, Ivaşcu şi Miri s-au plâns că pedepsele ar fi prea mari, procurorii au considerat că aceştia ar trebui să stea mai mult după gratii şi au făcut recurs, Curtea de Apel Timişoara fiind de acord cu agravarea pedepselor. ,,Majorează pedepsele aplicate inculpaţilor la câte 7 ani pentru inculpaţii Buzner şi Ivaşcu şi 6 ani şi 9 luni (pedeapsa rezultantă) pentru inculpatul Miri”, se arată în sentinţa definitivă a Curţii de Apel Timişoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/