“Seniorul feudal” vrea să fie liber

Fostul director executiv de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraş-Severin, judecat pentru fapte de corupţie legate de fraudarea fondurilor europene pentru întreţinerea păşunilor, alături de foştii primari din Oţelu Roşu şi Socol, trebuie să facă dovada achitării cauţiunii.

UPDATE ora 11:15:  În această dimineață, la Tribunalul Caraș-Severin avocatul „seniorului‘‘ a făcut dovada plății cauțiunii, însă instanța a amânat pronunțarea pentru data de 23 august, dată la care cauza va avea soluționare. Romică Anculia și-a rezervat în continuare dreptul la tăcere, nu a mai avut nimic de adăugat în legătură cu acuzațiile.

Ca şi Simion Iancu – Simi, Anculia îşi poate “cumpăra” libertatea cu 500 de milioane de lei vechi. Încurajat de eliberarea “Împăratului”, fostul director APIA a solicitat şi el Tribunalului Caraş-Severin liberarea pe cauţiune. Instanţa a stabilit acelaşi cuantum al cauţiunii ca şi în cazul primarului din Oţelu Roşu, dar achitarea sumei respective nu înseamnă automat şi ieşirea pe poarta Penitenciarului Timişoara.

leader board 728 x 90 px

Procurorii s-au opus judecării lui Simi în stare de libertate şi e de aşteptat ca astăzi să pună concluzii de respingere şi pentru cererea de liberare a lui Anculia. Tribunalul Caraş-Severin respinsese cererea “Împăratului”, dar acesta a avut mai mult noroc la Curtea de Apel Timişoara.

Rămâi pe Express de Banat pentru a afla decizia Tribunalului Caraş-Severin!