“Monstrul” află câţi ani mai stă în puşcărie

Daniel Ungur, individul care a exploatat sexual şi distrus pentru tot restul vieţii o mulţime de copile cu vârste între 13 şi 16 ani din şcolile şi liceele reşiţene, va primi sentinţa Curţii de Apel Timişoara în puşcărie, acolo unde se află deocamdată în stare de arest preventiv.

UPDATE: „Monstrul” pedofil mai are de așteptat până să își afle pedeapsa. Instanța pune în discuție schimbarea încadrării juridice și fixează termenul de judecată la data de 22 august. Revenim cu amănunte!

 

În urmă cu mai mulţi ani a răpit o elevă de 13 ani din cofetărie, a sechestrat-o şi supus-o la perversiuni sexuale. Tot în acea perioadă şi-a mai satisfăcut poftele sexuale şi cu alte minore. A stat ceva mai mult de trei ani în puşcărie, după ce Curtea de Apel Timişoara i-a redus pedeapsa aplicată de Tribunalul Caraş-Severin, de la 9 la 5 ani de închisoare.

Pus în libertate, s-a întors la vechile sale practici. A transformat în sclave sexuale, prin intimidare, ameninţări şi violenţă, mai multe minore. De data aceasta, magistraţii cărăşeni l-au condamnat la zece ani de temniţă. “Monstrul” pedofil se declară nevinovat şi vrea să se întoarcă acasă, măcar să primească o pedeapsă mai blândă. Procurorii cer mai mult de zece ani, arătând că individul este recidivist şi că faptele sale sunt incalificabile. Totul depinde acum de Curtea de Apel Timişoara, aceeaşi instanţă care i-a acordat, inexplicabil, atâta clemenţă.

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla decizia instanţei!