,,Seniorul feudal” Anculia a schimbat ţoalele de firmă cu cele de puşcăriaş!

Fostul director APIA Caraş-Severin a fost condamnat definitiv într-unul din numeroasele dosare în care e acuzat de fapte de corupţie.

Romică Anculia a trăit regeşte din şpăgile primite după ce şi-a făcut de cap cu fondurile europene ajunse în Caraş-Severin pentru întreţinerea păşunilor. Procurorii anticorupţie nu l-au comparat deloc întâmplător cu un senior feudal. Pe vremea când conducea Agenţia Pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Anculia îşi permitea să arunce şi câte 50 de milioane la lăutari, lucru care a reieşit din interceptările convorbirilor telefonice. Mai mult, Anculia ar fi plătit zilnic câte 50 de lei unui vecin să-i ducă gunoiul. Tras la patru ace mai tot timpul, îmbrăcat numai în costume scumpe, Romică Anculia a pozat într-un tip cult, într-un colecţionar de opere de artă. La fel colecţiona şi şpăgile sau atenţiile cu care intrau în biroul său subordonaţii: miei, parfurmuri, răchie, cafea sau whisky.

Luxul în care a trăit îl dă acum, pentru ani buni, pe cei câţiva metri pătraţi întunecaţi din Penitenciarul Popa Şapcă de la Timişoara. Curtea de Apel Timişoara l-a condamnat definitiv la un an şi jumătate de puşcărie pentru infracţiuni de corupţie. În acelaşi dosar, afaceristul logojean Tudor Jurj a scăpat cu doar şase luni de închisoare cu suspendare. La Tribunalul Arad însă mai sunt în curs de soluţionare alte dosare în care Anculia riscă alţi ani de puşăcărie. Se vor cumula cu pedeapsa pe care o execută deja, de un an şi jumătate închisoare, însă i se va adăuga un spor, care poate însemna ani de temniţă.

Comments

  1. Vanesa says:

    Tot haine de firma si-a pus in bagaj mai Dani !!!;) ai o problema personala ceva cu seniorul?:))) hai …..

  2. leona777 says:

    LĂSAȚI-L IN PACE PE DL. ANCULIA ROMICĂ !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/