UPDATE. Senatul a început dezbaterea moțiunii simple „Cu Vela ruptă, în timp de pandemie”

Senatorii au început să dezbată moţiunea simplă intitulată „Democraţia românească în derivă. Cu Vela ruptă, în timp de pandemie”, depusă de parlamentarii social-democraţi împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela.

La ședința de plen a Senatului sunt prezenți 71 de senatori. Textul moțiunii este citit de senatorul PSD Radu Oprea.

Semnatarii moţiunii solicită demisia ministrului de Interne, susţinând că prin ordonanţele militare emise a fost luat „un lung şir de decizii contradictorii” şi au fost impuse o serie de interdicţii pe care, ulterior, le-a anulat.

Social-democraţii mai susţin că datele despre pandemie au fost „falsificate”.

„Acest grup (de Comunicare Strategică – n.r.), aflat sub autoritatea ministrului Marcel Vela, falsifică în mod deliberat realitatea prin omisiunea unor informații esențiale”, se arată în moțiune.

Senatorii PSD apreciază că numele ministrului Marcel Vela este cvasi-sinonim cu „haosul” și că acesta a făcut din amenzi „o taxă mascată pe coronavirus”.

Potrivit acestora, structurile coordonate de Marcel Vela „nu au pregătit ţara pentru pandemie, pentru că au minimalizat riscul de pandemie în pofida avertizărilor OMS (…), nu s-au ocupat de achiziţionarea echipamentelor de protecţie pentru personalul medical şi nu au achiziţionat la timp teste şi aparatura de testare pentru noul coronavirus”.

O altă acuză adusă ministrului Vela şi Guvernului PNL este depunerea cu întârziere a proiectului de lege pentru reglementarea stării de alertă, „întârziere care a determinat trei zile de vid legislativ”.

„Drepturile fundamentale ale cetățenilor români au fost prea puternic lovite de reglementările prost făcute, de amenzile nelegale și de excesele autoritare ale ministrului «Top Gun». (…) Ministrul Vela trebuie să plece”, se mai arată în document.

Senatorul Alina Gorghiu a întărit, în urmă cu doar câteva minute, în direct la Digi 24 ideea că remanierea Guvernului Orban sau chiar demiterea premierului sunt doar zvonuri, negând orice fel de tensiuni în interiorul PNL. Așa că cel mai probabil și moțiunea simplă de astăzi va fi un eșec, decizia finală aparținându-i prim-ministrului.

UPDATE, ora 17.00

Senatorul USR Mihail Radu Mihai a declarat că moțiunile simple ale PSD nu pot fi luate în serios, însă a ținut să-l critice pe Marcel Vela pentru aglomerația din vămi. „Bine măcar că nu au fost gazați cum i-a gazat PSD pe 10 august”, i-a spus el ministrului de Interne.

„Moțiunile PSD, ca cea de azi, nu pot fi luate în serios după ce am văzut performanța jalnică a miniștrilor PSD. Carmen Dan este etalonul de ministru de Interne care efectiv a luptat împotriva cetățenilor. 10 august 2018, poate ați uitat. Asta nu înseamnă că oricine vine după Carmen Dan are un cec în alb, mai ales de la diaspora. Domnule ministru, în aceste condiții de criză compatrioții din afara granițelor se așteptau la un tratament decent, la o primire bine organizată în țară, la susținere și protecție atunci când sunt siliți să părăsească țara. Lucrurile nu au stat așa. Cetățeni români înghesuiți sau stând la cozi zeci de ore la graniță din cauza proastei organizări. Acesta a fost spectacolul oferit de autorități. Bine măcar că nu au fost gazați cum i-a gazat PSD pe 10 august”, a declarat Mihail Radu Mihai, senator USR

El i-a mai spus lui Vela că, din punct de vedere al românilor din diaspora, nu a reușit să fie la înălțimea așteptărilor.

UPDATE, ora 17.15

Senatorul USR Florina Presadă a declarat, în timpul dezbaterii moțiunii simple depusă de PSD împotriva ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, că românii asistă „la un teatru prost, regizat de PSD și jucat de niște actori mediocri de la PNL”.

„Caragiale trăiește! Deși stagiunea e închisă, asistăm astăzi la un teatru prost, regizat de PSD și jucat de niște actori mediocri de la PNL. Moțiunea pare scrisă de un elev în noaptea de dinaintea examenului, elev care încearcă să ia notă de trecere atingând tangențial punctele importante. Și asta deoarece, dacă ar fi fost în aceeași situație, PSD ar fi jucat la fel cartea lipsei de transparență și a incompetenței. Ar fi fost bine dacă bărcii i-ar fi lipsit o velă, doar că din păcate barca nu a avut un comandant, iar echipajul, dacă a existat, ne-a fost ascuns”, a spus Florina Presadă, senator USR.

Ea a mai susținut că Marcel Vela a ascuns incapacitatea gestionării unei situații de criză în spatele unui personaj colectiv – Grupul de Comunicare Strategică.

UPDATE, ora 18.20

Moțiunea simplă a trecut de Senat cu 65 de voturi pentru, 25 împotrivă și 5 abțineri. Parlamentarii și-au retras astfel încrederea în ministrul de Interne, însă decizia finală privind demiterea lui Marcel Vela aparține premierului Ludovic Orban.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/