Senatorul Vela spune încă o dată STOP cruzimii față de animale!

marcel vela
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Senatorul cărășean aduce încă o veste bună iubitorilor de animale. După ce a înființat Poliția Animalelor, Marcel Vela a înregistrat o inițiativă legislativă prin care se interzice creșterea animalelor cu scopul de a le vinde blana.

Pentru a combate cruzimea față de animale, majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene fie au interzis, fie se află în proces de interzicere a creșterii animalelor de blană în ferme comerciale. Acest proces a fost favorizat și de scăderea cererii de piață din ultimii ani la produsele din blană, majoritatea marilor branduri și producători din modă reducând cererea pe piața de profil.

România este, în acest moment, alături de Grecia, Spania și Finlanda, țara care încă permite creșterea animalelor de blană în scop comercial. Potrivit celor mai recente date ale ANSVSA, în România funcționau 11 ferme de șinșile și două ferme de nurci, procesul de creștere fiind unul deficitar. Animalele sunt crescute în condiții improprii, fără să se respecte condițiile de viață și bunăstare a acestora, iar sacrificarea lor se practică neconform cu legislația europeană.

Una dintre problemele semnalate este aceea că este susținută reproducerea forțată a animalelor. Deși unele specii, așa cum sunt șinșilele, sunt în mare parte monogame și trăiesc în colonii de până la 100 de animale, la fermele din România acestea sunt forțate la poligamie și trebuie să trăiască separat, în cuști. Totodată, femelele selectate pentru reproducție, în multe dintre cazuri, rămân într-o stare perpetuă de gestație. De asemenea, nu există un circuit funcțional de prelevare și de distrugere/incinerare a carcaselor de animale, existând riscul dezvoltării unor boli.

1000x100 (4)

Senatorul Marcel Vela se află printre inițiatorii unei propuneri legislative care interzice creșterea de animale de blană în scop comercial. Proiectul de lege face referire la cele două specii, șinșila și nurcă. Alături de parlamentarul cărășean susțin acest demers deputații PNL Gheorghe Pecingină, Vetuța Stănescu, Raluca Turcan, Cristina Vecerdi și George Șișcu.

„Modul în care sunt tratate aceste viețuitoare nevinovate, chinurile la care sunt supuse nu cred că vă sunt necunoscute. Aflăm din diverse surse în ce mediu ostil sunt ținute și, cu toate acestea, România încă se mai află printre puținele state care permit creșterea animalelor de blană în scop comercial. Era timpul să luăm atitudine, întrucât nicio ființă nu ar trebui exploatată în felul acesta!”, spune Marcel Vela.

Propunerea legislativă pentru completarea art. 9 din Legea nr.205/2004 privind protecția animalelor a fost înregistrată la Biroul Permanent al Senatului în 29 septembrie și urmează să intre în dezbatere.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/