Senatorul Vela nu e speriat cu dosare penale! „Va fi colaps în justiție! Este un umil gest de a asigura independență magistraților!”

Parlamentarul PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela, a fost făcut praf pe rețelele sociale și atacat dur de rivalii politici după ce a propus un proiect legislativ prin care magistraților să le fie decontate ratele pentru achiziționarea unei locuințe.  

O adevărată avalanșă de comentarii ale opiniei publice îl desființează pe senatorul liberal, președinte al PNL Caraș-Severin, iar social-democrata Lia Olguța Vasilescu a mutat discuția într-o zonă și mai sensibilă. „Câte dosare ai, domnule senator PNL, ca să îți pui semnătura pe o asemenea lege? Cam cât de rău au reușit să te sperie?”, a scris Lia Olguța Vasilescu, duminică, pe Facebook.

Reacția vine în contextul în care liberalul Marcel Vela a depus, la Senat, un proiect care prevede decontarea sumei alocate judecătorilor, procurorurilor și personalului asimiliat, nu doar a chiriei, ci, opțional, și a ratei plătite pentru achiziționarea unei locuințe, în cazul în care aceștia nu primesc locuințe de serviciu.

Marcel Vela a susținut pentru expressdebanat.ro că propunerea sa a fost prezentată tendențios și greșit înțeleasă de cei care l-au criticat pe această temă. Senatorul PNL argumentează că proiectul va crea cadrul legal „ca suma compensatorie acordată în prezent cu titlu de chirie acestor categorii socio-profesionale, să poată fi utilizată de către acestea, opțional, fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei (fracțiunii din rată) pe care o plătesc pentru achiziționarea unei locuințe”. Vela mai susține că măsura va avea efecte pozitive, iar ca impact bugetar sumele deja prevăzute pentru plata chiriei nu vor fi majorate.

Mai mult decât atât, Vela amintește de prevederile Legii 242, cea care a modificat Legea 303, în sensul îndeplinirii condițiilor de pensionare de către magistrații care au 20 de ani vechime. „În ianuarie 2020, peste 700 de magistrați numai din parcehte îndeplinesc condițiile să iasă la pensie. Judecători sunt mult mai mulți. Va fi un colaps! Un tânăr, ca să-l atragi spre magistratură, trebuie încurajat să rămână la Moldova Nouă sau Oravița. Această propunerea a mea îi leagă pe magistrați de sistem și le asigură independență. Această inițiativă este un umil gest de a asigura independență magistraților. Dacă magistrații depind de chiria ministrului, sunt mai ușor de manipulat sau e mai ușor de făcut presiune asupra lor. De acest beneficiu se pot bucura o singură dată în carieră. Repet, de la 1 ianuarie va fi colaps în justiție. Cum aduci tineri în magistratură?”, a explicat Marcel Vela. Acesta a mai spus că inițiativa sa a plecat de la exemplul militarilor, cunoscând situția unui pilot de F16 care a preferat o leafă mult mai mare ca pilot comercial la o companie aeriană.

Referitor la atacul lasant de Lia Olguța Vasilescu, Vela a preferat rolul de gentleman. „Nu intru în polemică, nu mă cert cu o femeie, probabil a citit doar titlul, nu și textul de lege”. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/