Senatorul Ionuţ Chisăliţă propune învăţământ la domiciliu în cazuri extreme!

Senatorul de Caraş-Severin Ionuţ Chisăliţă a înregistrat săptămâna aceasta în Parlament un nou proiect legislativ. „Propun învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicală pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili“.

Proiectul depus marţi, 27 martie, la Camera Deputaţilor – Senatul fiind în acest caz cameră decizională – are un singur articol, care ar urma să modifice articolul 25, alin (3), din Legea educaţiei naţionale.

„Pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili din motive medicale, se poate organiza învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicală. În mod excepţional, pentru copii cu dizabilităţi locomotorii, se vor achiziţiona elevatoare sau procesul instructiv educativ (orele de curs / activități extrașcolare), se vor desfășura în mod obligatoriu într-o sală de clasă la parterul unităţii în vederea integrării acestora în învăţământul cu frecvenţă“, prevede articolul unic din proiectul legislativ iniţiat de Ionuţ Chisăliţă, împreună cu un alt senator PSD, Călin Constantin Anton.

Excluziunea copiilor și tinerilor cu dizabilităţi din sistemul de educație, din viaţa economică şi socială, spune Chisăliţă, constituie un subiect de preocupare, o problemă importantă pentru factorii de decizie, în încercarea de a combate discriminarea asociată deficienţei/afectării şi dezabilității. În diferite contexte sociale şi culturale pot fi întâlnite diferite stereotipuri şi prejudecăţi care vizează persoanele confruntate cu astfel de probleme.

Accesul la educație reprezintă un drept fundamental al omului, subliniază senatorul social-democrat de Caraş-Severin. „Prin intermediul educației, persoanele cu dizabilități își pot dezvolta abilitățile și își pot realiza pe deplin potențialul. Cu toate acestea, persistă numeroase bariere care împiedică atingerea potențialului persoanelor cu dezabilități și contribuția pe care ar putea să o aibă în societate. Aceste bariere pot fi de ordin fizic, mental, social sau financiar“, explică Ionuţ Chisăliţă. Care mai precizează că posibile bariere pot fi mediul fizic inaccesibil, lipsa unor tehnologii asistive/de sprijin relevante, atitudinile negative ale oamenilor față de dizabilitate, precum și serviciile, sistemele și politicile care fie nu există, fie ridică obstacole în calea persoanelor care au o problemă de sănătate.

„Conform legislației în vigoare, persoanele cu dizabilităţi, oricare ar fi natura sau gradul de handicap, au dreptul la o educație școlară gratuita, adaptată la nevoile şi dorințele lor. Persoanele cu dizabilităţi şi familiile acestora sunt principalul factor de decizie cu privire la alegerea formei de educație/ învățământ – obișnuit, special, alternativa educațională etc.. Asigurarea șanselor egale în educație presupune că necesităţile de educație ale persoanelor cu dizabilităţi au o valoare egală cu ale celorlalte persoane“, argumentează senatorul Chisăliţă demersul legislativ.

Cele mai multe unităţi de învăţământ, spune parlamentarul PSD, nu respectă normele de construire a rampelor, care de obicei sunt imposibil de urcat sau de coborât. De altfel, acestea nu au nici lungimea corespunzătoare, nici balustrade de sprijin, îngreunând deplasarea persoanelor cu probleme locomotorii. Or, accesibilizarea clădirilor de interes public constituie obligaţie, potrivit Legii nr. 448/2006, la care face trimitere şi Ionuţ Chisăliţă: „Autorităţile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanţii societăţii civile, precum şi persoanele fizice şi juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligaţia să promoveze, să respecte şi să garanteze drepturile persoanei cu handicap, stabilite în concordanţă cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, precum şi cu celelalte acte interne şi internaţionale în materie la care România este parte”.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/