Senatorul Ionuţ Chisăliţă, despre „reformarea din temelie a sistemului de declarare și plată a taxelor pentru veniturile independente“

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Senatorul PSD Ionuţ Chisăliţă arată modul în care declaraţia unică introdusă de Ministerul Finanţelor, în locul celebrei Declarații 600, „simplifică radical procedura, reformând din temelie sistemul de declarare și plată a taxelor pentru veniturile independente“. Redăm mai jos consideraţiile parlamentarului de Caraş-Severin.

Priorități esențiale sunt SIMPLIFICAREA, prin reducerea masivă a numărului de formulare, declarații și plăti și DEBIROCRATIZAREA prin trecerea rapidă la operațiuni efectuate integral online.

SIMPLIFICARE:

Contribuabilul va depune o singură declarație în loc de șapte. Declarația unică care înlocuiește 7 formulare fiscale – inclusiv formularul 600 – are ca dată limită de depunere 15 iulie
Se stabilește un singur termen de plată, respectiv până la data de 31 martie a anului următor celui în care se realizează veniturile, în loc de cinci termene de plată, ca acum.

Contribuabilii care depun declarația unică online și plătesc anticipat până la 31 iulie, au o reducere de până la 10%. Pentru cei care depun declarația pe formular de hârtie, la ghișeu, reducerea este de 5%! Plățile se fac la venitul estimat pentru anul curent și nu la venitul realizat în anul precedent, pentru impozitul pe venit, CAS și CASS.

A fost eliminată obligația plăților anticipate, ceea ce conduce la eliminarea dobânzilor și penalităților pentru neplata la aceste termene. Contribuabilul poate face plăți oricând în cursul anului și astfel își poate planifica și utiliza eficient resursele financiare.

DEBIROCRATIZARE:

Online-ul devine esențial în relația contribuabil-organ fiscal. Din 2019, obiectivul este eliminarea formularelor pe hârtie! Contribuabilii își vor depune declarația și vor face plățile online, fără se se mai deplaseze la ghișeele ANAF.

1000x100 (4)

SISTEMUL NOU prevede următoarele modalități electronice:
SPV – spațiul privat virtual, care folosește sistemul de identificare prin utilizator și parolă
E-guvernare – semnătură electronică bazată pe certificat calificat

Completarea cu asistența ANAF și a Primăriei a formularului unic inteligent și transmiterea acestuia la ANAF de pe calculatorul primăriei, fie prin SPV fie prin e-guvernare. Se dorește stimularea depunerii declarației unice prin Spațiul Privat Virtual (SPV), prin acordarea diferențiată a bonificațiilor la plată. Astfel, cei care depun declarația prin SPV vor beneficia de bonificații mai mari decât cei care depun declarația în format hârtie.

Contribuabilul își stabilește singur obligațiile de plată, fără intervenția organului fiscal.
Contribuabilul poate rectifica declarația unică în funcție de evoluția activității desfășurate pe parcursul anului.

Încadrarea ca plătitor de CAS și CASS se face în funcție de venitul estimat pentru anul curent, independent de venitul realizat în anul precedent. Calitatea de asigurat se dobândește de la data depunerii declarației și nu de la data efectuării plății ca în prezent.

Persoanele cu venituri mici sau fără venituri sunt asigurate în sistemul de sănătate timp de 12 luni dacă plătesc CASS la nivelul a șase salarii minime brute (1.900 lei x 6 x ), față de nivelul a 12 salarii minime, la cât plătesc în prezent.

Ioan Narcis Chisăliţă,

senator PSD de Caraş-Severin

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/