Senatorii și-au votat salarii mai mari. Grindeanu speră ca deputații să se opună

grindeanu azi 2

Ministrul Transporturilor, deputatul PSD de Timiș Sorin Grindeanu spune că are o părere proastă despre decizia luată de senatori, prin vot, de majorare a indemnizațiilor demnitarilor. El speră ca măsura să fie îndreptată la Camera Deputaților, forul decizional. 

Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect care majorează indemnizațiile demnitarilor (președinte, miniștri, parlamentari, primari, președinți de CJ) și ale funcționarilor publici care îi deservesc. Anterior acestui vot, judecătorii Curții Constituționale s-au pronunțat în două rânduri cu privire la creșterea salariilor demnitarilor, declarând neconstituționale proiectele de legi cu această reglementare.

„Am o părere proastă, fiind parlamentar, și sper ca în Camera Deputaților să se revină la… să fie respinsă propunerea de la Senat. Și sunt parlamentar. Eu zic că indemnizația pe care o avem acum e absolut decentă. Punct. (…) Pentru mine a fost o surpriză votul din Senat, dar camera decizională e Camera Deputaților și am convingerea, de fapt am și discutat cu liderul de grup, ați văzut și decizia PSD, sunt convins că a fost o greșeală ceea ce s-a întâmplat în Senat și Camera Deputaților va îndrepta această greșeală. Dacă am înțeles bine, a fost o propunere a UDMR preluată și de ceilalți. Spiritul acesta de a vota tot ce vine din partea unei formațiuni din coaliție nu cred că e totdeauna corect.”, a declarat Sorin Grindeanu.

Potrivit declarației de avere publicată de site-ul Camerei Deputaților, deputatul Sorin Grindeanu are o indemnizație lunară de aproximativ 11.500 lei (venit anual încasat 138.457 lei).

Întrebat despre salariul de ministru, dacă este mulțumit de cuantumul acestuia, Grindeanu a spus că „este decent, nu există motive să fie crescut. Punct.”

Inițiativa care majorează indemnizațiile lunare ale celor care ocupă funcții de demnitate publică, de la 1 noiembrie 2022, aparține senatorilor UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon. Majorarea ar urma să fie de 2.000 de lei a salariului brut, potrivit unui amendament introdus de UDMR în Comisia de muncă de la Senat.

Un parlamentar câștigă, pe lună, în mână, în jur de 10.500 de lei. Indemnizații mai mari au cei care conduc comisii permanente, fie sunt membri în biroul permanent. Dincolo de indemnizație, parlamentarii mai beneficiază de bani pentru deplasări, diurnă pentru ședere în București, sumă forfetară – cheltuieli pentru circumscripția electorală – plus bani pentru plata angajaților de la cabinetul parlamentar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/