Semnătura care ridică la Moldova Nouă o creșă pentru 70 de copii

cresa copi
1000x100 (2) mbmr 1000x100

În orașul de la malul Dunării se va construi anul viitor o creșă modernă, cu facilități multiple, prevăzută cu panouri fotovoltaice. Investiția se realizează integral din fonduri europene.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat, vineri, 19 noi contracte de finanțare, din fonduri europene, pentru construcția unor creșe moderne și sustenabile în mai multe zone din România. Acestea se alătură celor 64 de creșe ale căror contracte au fost semnate de la începutul acestei luni, cu finanțare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), transmite Ministerul Dezvoltării.

Cele 19 creșe finanțate din PNRR vor fi construite în Craiova (două creșe mari, pentru 110 copii), Săcele, Hărman – Brașov, Simeria, Câmpulung Muscel, Dărmănești – Bacău, Moldova Nouă, Dorohoi (creșe medii pentru 70 de copii), Murfatlar, Isaccea, Techirghiol, Lupeni, Blaj, Geoagiu, Pătârlagele, Dumbrăveni – Vrancea, Vlăhița – Harghita și Abrud (creșe mici pentru 40 de copii).

Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber. Creșele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic.

Muzeul TM

Creșa din Moldova Nouă va fi ridicată în zona centrală a orașului, în imediata vecinătate a Liceului Tehnologic „Clisura Dunării”, pe un teren de aproximativ 1.700 de mp, pus la dispoziția Ministerului Dezvoltării de administrația locală. Viitoarea construcție vine așadar în sprijinul părinților din Moldova Nouă care nu au în grija cui să-și lase copiii, având în vedere că, la momentul actual, în orașul de la Dunăre există o singură grupă de creșă, care funcționează în incinta Grădiniței cu Program Prelungit „Sfântul Stelian”.

În total, prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanțează construcția a 124 de creșe, prin care Guvernul creează 7.450 de noi locuri pentru copii în creșele de stat. Finanțarea construcției este acordată integral din fonduri europene și vizează inclusiv racordarea la utilități, iar autoritatea locală pune la dispoziție doar terenul.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/