Semnal rău! Gazul se scumpește în plină iarnă, cu mult înainte de termenul stabilit pentru 31 martie!

Prețul la gaz crește, dobânda la credite crește, salariile și pensiile stagnează, doar leul scade. Nu aveți senzația de déjà-vu?

La cererea furnizorilor, justificate prin creșterea prețurilor cu achiziția gazelor naturale din producția internă, preţul gazelor naturale pentru populaţie se va majora, din data de 10 ianuarie, cu circa 8,3%.

Pentru clienţii casnici, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) estimează o creştere cu aproximativ 5 lei a valorii facturii lunare, pentru un consum mediu de 700 Kwh/lună/loc de consum.

Anul trecut, la final de martie, ANRE stabilise ca până în 31 martie 2018 valoarea costurilor de achiziție să fie de 81,48 lei/MWh. Iată însă că ANRE s-a sucit înainte de termen, majorând tariful la 88,28 lei/MWh, mai devreme cu peste două luni și jumătate. Luni de iarnă. Până la această decizie, ANRE a evitat să accepte scumpirea gazului în timpul iernii.

Furnizorilor li s-a aprobat astfel o creştere a costului de achiziţia de gaze naturale de 0,68 bani/kWh, solicitările acestora situându-se între 0,8-1,1 bani/kWh.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/