Semnal de alarmă privind apa îmbuteliată!

Deputatul PNL Corneliu Olar a depus, în procedură de urgență, la Senat un proiect legislativ prin care companiile de îmbuteliere a apei vor fi obligate să înscrie pe etichetele sticlelor sau ale recipientelor concentrația de nitrați și nitriți, exprimați în miligrame per litru, informează Mediafax.


„Punerea în consum a apei potabile îmbuteliate în sticle sau în alte recipiente se face cu respectarea prevederilor privind ambalarea și etichetarea produselor alimentare, cu obligația înscrierii pe etichetă a conținutului de nitrați și nitriți, exprimați în mg/l”, prevede modificarea adusă articolului 12 de proiectul legislativ.

Inițiatorul proiectului precizează că valoarea stabilită de Uniunea Europeană pentru nitrați este de 50 mg/l, iar de nitriți de 0.5 mg/l pentru apă potabilă.

„În ultima perioadă, specialiștii din domeniu au tras semnalul de alarmă, precizând că apele îmbuteliate de pe piață (fie că este vorba de apă plată, fie că este vorba de apă carbogazoasă) conțin nitrați și nitriți, compuși chimici extrem de toxici. La nivelul UE valoarea stabilită a pragului pentru nitrați este de 50 mg/ l, iar de nitriți de 0.5 mg/l pentru apă potabilă și 0.1 mg/l pentru apa naturală minerală. România a preluat pragul impus de UE și așa a ajuns nivelul conținutului real de nitrați să fie de 20-22 mg/l, limită considerată de specialiști prea mare, în special pentru copii”, arată liberalul în expunerea de motive a proiectului legislativ. Acesta susține că există state membre UE care nu au ținut cont de recomandările acesteia.

Conform inițiativei legislative, 2.000 de locații din România, cele mai multe în Neamț, Suceava și Vrancea, au pânza freatică poluată cu nitrați și nitriți.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.12 din Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile a fost depusă la Senat, primă Cameră sesizară, decizională fiind Camera Deputaților, menționează Mediafax.

Sursă foto: puterea.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/