Din lipsa personalului, șeful Poliției Locale Oțelu Roșu nu este mulțumit de activitatea prestată la nivelul orașului de pe Valea Bistrei. Dacă polițiștii locali vor primi calitatea de funcționari publici, aceștia se vor putea implica mai mult în sancționarea celor care încalcă legea pe raza orașului de pe Valea Bistrei.
Regulamentul de organizare și funcționare a Biroului Poliției Locale Oțelu Roșu a fost aprobat de consilierii locali la recenta ședință de lucru. Potrivit șefului Poliției Locale Oțelu Roșu, Cristian Bușoiu, serviciul are doar 5 polițiști locali și, dacă mai pleacă unul în concediu sau altul are zi liberă după o recuperare, ajunge să lucreze pe o tură doar un polițist local!
„Vă promit că voi face o analiză amănunțită asupra activității derulate de polițiștii locali din Oțelu Roșu. Eu îi îndrum să fie în slujba cetățenilor. Nu sunt mulțumit de activitatea lor, dar vă promit că, dacă vor fi făcuți funcționari publici, altul va fi rezultatul lor. Și asta pentru că ei nu se pot implica din cauza limitării legii. Ei desfășoară acțiuni pe linie de urbanism, mediu, comerț, evidența populației, circulație, ordine publică. Avem trei polițiști locali care se ocupă ce aceste activități și încă doi care sunt agenți de pază. Dar dacă din cei trei, unul e în concediu, altul are zi liberă…, cu un singur polițist pentru activitățile menționate ce să facă mai întâi?”, întreabă șeful Poliției Locale, Cristian Bușoiu.
Cele 5 posturi contractuale de polițiști locali au fost transformate, prin votul consilierilor în funcții publice, odată cu aprobarea schimbării organigramei Primăriei Oțelu Roșu.