Primăria Turnu Ruieni avertizează: Nu urcați pe telescaunul de 6 milioane de euro al lui Romeo Dunca de pe Muntele Mic!

Conflictul dintre administrația locală din Turnu Ruieni și omul de afaceri Romeo Dunca a escaladat orice limită, iar pierderile încep să fie incomensurabile pentru toată lumea!

Dunca a realizat pe Muntele Mic cea mai mare investiție privată într-un domeniu schiabil din România. Și, până în prezent, a ridicat doar o mică parte din ceea ce prevede amplul său proiect. Nu poate merge mai departe din cauza piedicilor care i se pun sau, cum mai spune acesta, pentru că totul depinde de oameni care nu pot înțelege dimensiunile proiectului și importanța acestuia, beneficiile pe care le aduce nu numai firmei sale, ci întregii zone și chiar județului Caraș-Severin.


Telescaunul Vâlsanu și cele șapte variante superbe de coborâre amenajate din banii lui Dunca atrag tot mai mulți iubitori ai muntelui de la o săptămână la alta, dar cum timișoreanul a fost obligat de legislasție și de „binevoitori” să slalomeze, poate fi obstrucționat cu destulă ușurință în încercările sale de a continua proiectul. Ceea ce face însă astăzi Primăria Turnu Ruieni nu afectează doar firma lui Romeo Dunca, afectează pe toată lumea. Pe toți cei care au investiții pe munte și în imprejurimi, pe toți cei care au intenția de a investi pe Muntele Mic, dar totodată îi îndepărtează și mai tare pe cei care oricum n-au încredere în turismul românesc și preferă stațiunile de afară.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Administrația publică locală Turnu Ruieni „atenționează toți turiștii care își petrec timpul liber în Complexul Turistic Muntele Mic să nu folosească instalațiile gestionate de Nordica Turism și Dunca Imobiliare, respectiv Scoala We Ski și Telescaunul Vâlsanu cu pârtiile și accesoriile aferente deoarece nu sunt autorizate și evaluate conform legii, iar în caz de accidente răspunderea va fi a turiștilor!” Printr-un astfel de anunț, în mod evident se creează o stare de panică în rândul schiorilor și un motiv întemeiat de a ocoli telescaunul și pârtiile lui Romeo Dunca. Prin vocea juristului George Ilcu, Primăria Turnu Ruieni pune, practic, lacăt pe investiția de 6 milioane de euro. În susținerile sale, juristul Ilcu se bazează pe lipsa câtorva hârtii, autorizații, însă până la a le sugera oamenilor că instalațiile sunt periculoase e cale lungă. Romeo Dunca a anunțat că instalațiile sunt verificate și autorizate ISCIR și că nu mai intră în niciun fel de dialog cu administrația locală din Turnu Ruieni. O va face doar în sala de judecată, unde va cere despăgubiri și unde a început deja să câștige litigii cu Primăria Turnu Ruieni.

Faptul că, într-una din zile, telescaunul s-a oprit și mai mulți schiori au petrecut aproape o oră la înălțime nu poate justifica astfel de mesaje de alarmare. În mod evident, dacă ar fi probleme legate de siguranța schiorilor, acest telescaun ar fi fost sigilat de mult de către autoritățile competente. În plus, Primăria Turnu Ruieni are de rezolvat multe alte probleme vizavi de legalitate pe Muntele Mic, poate chiar și cu firmele lui Romeo Dunca, dar în niciun caz nu are expertiza necesară să evalueze riscul unor instalații de schi!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/