Șefa DNA acuză! Senatorii din Caraș-Severin blochează justiția în cazul morții polițistului Gigină!

Senatorii cărășeni au contribuit la decizia nesimțită prin care Gabriel Oprea a scăpat de urmărirea penală pentru infracțiunea de ucidere din culpă în cazul polițistului care a pierit în timp ce deschidea coloana oficială a fostului ministru de interne.

Încă o dovadă de tupeu fără margini din partea celor care ne conduc. După pensiile nesimțite și alte legi votate în folosul propriu, o altă decizie vine să spulbere orice speranță de dreptate venită din partea celor din Senat. În prima zi a săptămânii, senatorii au fost chemați să dea mână liberă DNA-ului pentru a-l judeca pe Gabriel Oprea în cazul morții lui Bogdan Gigină sau, dimpotrivă, să îi mențină acestuia imunitatea parlamentară, astfel încât nimeni să nu-i tulbure liniștea. Procurorii DNA consideră că senatorul Gabriel Oprea, în calitate de ministru de interne, se face vinovat de moartea lui Bogdan Gigină, motociclistul care conducea coloana oficială a lui Oprea în data de 20 octombrie 2015. Senatorii, însă, nu au fost de acord cu acest verdict. 73 au votat împotrivă, 45 pentru și 6 voturi au fost anulate.

Printre cei care i-ar fi luat apărarea lui Oprea se numără și senatorii de Caraș-Severin, Ion Simeon Purec și Aurel Duruț. Deși nu au spus-o clar și răspicat, din declarațiile celor doi reiese că ar fi votat împotriva cererii DNA de a-i ridica imunitatea fostului ministru. Senatorul PSD Ion Simeon Purec își motivează votul spunând că nu Oprea a ținut în mână „arma crimei”, așa că nu el trebuie să fie cercetat: „Eu personal cred că este greu să fii acuzat de omor din culpă dacă n-ai volanul în mână. Adică dacă n-ai «arma». Dar nu vreau să fac eu speculații pe care le fac juriștii. Are destule pe capul lui. Ce să-i mai pun și eu în cârcă? Votul meu a fost în consecință. Nu dau din casă lucrurile astea. A fost vot secret cu bilele, lăsați-l să fie secret. Nu agreez atitudinea ex vice-prim-ministrului și ministrului, are multe pe cap și a făcut greșeli suficiente, dar de omor prin imprudență nu cred că poate fi acuzat. Eu de fiecare dată am lăsat justiția să își facă treaba”.

De cealaltă parte, senatorul social-democrat Aurel Duruț este de părere că DNA-ul nu este organul abilitat să stabilească cine e vinovat în cazul morții unui om. Iar în afirmația sa se bazează pe declarația unui alt pesedist, Șerban Nicolae, licențiat în Științe Juridice, cel care a luat cuvântul în plen pentru a-l apăra pe Oprea. „A fost un număr mare de voturi împotriva cercetării, dar explicația a fost că, Șerban Nicolae, fiind de profesie, a spus că DNA-ul nu se ocupă de accidente. S-au încurcat puțin treburile, dar urmează să dea răspuns la DNA și procurorul general să vină cu o nouă solicitare din partea Parchetului. Ca să fie anchetat de un procuror care este specializat, că există pe Criminalistică, pe droguri, nu DNA-ul care este pentru marii corupți, aici nu este vorba la accident de corupție. Era vorba de moartea unui om. Am rămas și eu surprins de numărul mare de voturi împotrivă, dar nu era de competența DNA-ului. Dar urmează probabil o nouă solicitare a Parchetului, în care sigur adevărul trebuie să iasă la iveală. E vorba de un om mort, să vedem cine se face vinovat de moartea unui tânăr. Nu pot decide eu dacă domnul Oprea e vinovat sau nu, dar trebuie să fie un om specializat care să ancheteze, și nu unul de la anticorupție. Procuratura Generală va veni cu o nouă solicitare la care sigur ne vom da toți acordul ca să fie cercetat, indiferent cine ar fi”.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, îi acuză dur pe toți cei care au votat împotriva ridicării imunității lui Gabriel Oprea, inclusiv pe cei doi senatori din Caraș-Severin. Kovesi consideră că votul parlamentarilor este unul politic care împiedică aflarea adevărului. „Este un vot politic care blochează justiția. În urma acestui vot, DNA nu mai poate să stabilească răspunderea penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpa. Deci, o mamă rămâne să aștepte!”.

Mama lui Bogdan Gigină nu a mai așteptat însă. În urma votului din Senat, Carmen Gigină a avut prima reacție publică, printr-o postare pe Facebook. Aceasta a descris într-un mod sfâșietor imaginea fiului său aflat în mâna medicilor care luptau să îl readucă la viață.

mesaj-mama-gigina

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/