Şefa de la Pieţe îi dă replică primarului Borcean. „Nu accept să mă ia drept oaie”

Luminița Verdeș, cea care a fost retrgradată din funcția de manager al Serviciului Piața Gugulanilor de către primarul Felix Borcean, dă replică afirmațiilor edilului care menționase, într-o conferință de presă, că nu Luminița Verdeș este motivul supărării senatorului Vela pe el și că dacă nu ar fi fost Verdeș s-ar fi găsit altceva.

Replica Luminiţei Verdeş vine la afirmațiile primarului Felix Borcean, redate de noi în data de 21 ianuarie a.c.

„Am ocupat funcția de șef serviciu în cadrul Serviciului Public Piața Gugulanilor din anul 2013. Funcția de director a fost aprobată prin HCL, inițiatorul proiectului privind modificarea organigramei la piață, fiind chiar primarul Felix Borcean. Deci nu m-am propus singură, nu m-am votat singură, nu m-am dus eu să le cer consilierilor locali să mă pună director la Piață, avansarea mea în funcție fiind cu acordul domnului primar și în urma unor discuții purtate cu dumnealui”, spune Luminița Verdeș.

Șefa Pieței Gugulanilor dă replică și la afirmația lui Borcean cu privire la modul în care își desfășoară activitatea Verdeș. „În ceea ce privește suspiciunea domnului primar cu privire la faptul că pe biroul meu se găsesc chitanțiere, îi amintesc dumnealui că, potrivit fișei postului de șef birou, am atribuții de serviciu privind încasarea și gestionarea sumelor de bani provenite de la utilizatorii pieței, conform contractelor încheiate, iar chitanțierul este firesc să se găsească pe biroul meu, întrucât pentru fiecare sumă de bani încasată, emit chitanță fiscală. Ca să mă fac bine înțeleasă si să folosesc un limbaj din domeniul didactic atât de drag domnului primar, este ca și cum m-aș întreba: De ce catalogul elevilor se află pe catedră la orele de curs? I-am amintit eu domnului primar de fișa postului și ce cuprinde aceasta, deși acest lucru ar fi trebuit să-l facă unii din angajații Compartimentului Resurse Umane din Primăria Caransebeș, însă aceștia sunt prea ocupați cu normele remunerate consistent la alte instituții, nemaiavând timpul fizic să-l sfătuiască pe domnul primar în problemele curente. Poate și de aceea la Compartimentul de Resurse Umane există și un consultant extern, plătit de asemenea, consistent pentru chestiuni care ar trebui rezolvate de angajații compartimentului”, menționează Luminița Verdeș, care ridică o problemă importantă din cadrul instituției Primăriei, și anume de ce este nevoie ca o Primărie cu serviciu de resurse umane să angajeze o firmă de specialitate pentru a face treaba celor plătiți pentru asta.

„O altă afimație nefondată a domnului primar este aceea că investiția ,,Extindere Hală Lactate și spații comerciale P+1” a fost tărăgănată. Îi amintesc domnului primar, pentru că observ că și la acest capitol are serioase lacune, că la momentul retrogradării mele din funcția de director exista în derulare contractul de lucrări ce avea termen de finalizare data de 31.10.2018, în valoare de aproximativ 825 000 lei, valoare achitată exclusiv din veniturile proprii ale pieței. Investiția respecta graficul de lucrări și era coordonată prin Compartimentul Investiții din cadrul Primăriei. L-aș întreba acum pe domnul primar, ce s-a mai ales de acea investiție, odată cu venirea unui nou director, pe care-l recomandă pentru funcție nu vocea și talentul, ci doar faptul că este un foarte bun prieten al tatălui său. Știe domnul primar, că noul director, a fost încadrat ilegal la SC Gugulania Land, pentru a indeplini condițiile de detașare ca director al Serviciului Public Piața Gugulanilor. Sunt sigură că știe”, menționează Luminița Verdeș.

Aceasta spune că ar fi considerat argumentele primarului pertinente, dacă ar fi solicitat, înainte de a o retrograda, un audit public la piață, care ar fi scos la iveală nereguli la Serviciul Public Piața Gugulanilor. „Ulterior retrogradării mele a venit și acest audit public intern, care se face anual, s-a constatat faptul că, pentru anul financiar 2017, serviciul condus de mine, a respectat cadrul legal privind modul de încasare a veniturilor. Așa că dați-mi voie să spun că retrogradarea mea nu poate fi argumentată în niciun fel, trebuia să fiu schimbată și atât, trebuia lovit omul Verdeș Luminița”, mai adaugă Verdeș.

Șefa Serviciului Piața Gugulanilor vorbește și despre colaborarea cu fostul primar Marcel Vela. „Cu privire la poza din articol, nu pot decât să vă mulțumesc, deoarece prezintă realitatea din noaptea alegerilor, în care actualul edil a ajuns primar, asta și datorită multor oameni care au luptat și și-au sacrificat timpul liber și familia, pentru ca Felix Borcean să ajungă ceea ce este astăzi. În doi ani de mandat ai domnului Borcean am fost și sunt singura retrogradată. Oare celelalte servicii și compartimente din cadrul primăriei funcționează ca pe roate, cu rezultate de excepție? Au fost și de acolo destituiți șefi sau au fost păstrați în funcții, în ciuda rezultatelor foarte slabe, doar pentru că sunt preferații domnului primar Felix Borcean? Respect Păstorul, dar nu accept să mă ia drept oaie”, concluzionează Luminița Verdeș.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/