Șef interimar la Poliția Locală Lugoj! Directorul a fost suspendat pe durata campaniei electorale

Poliția Locală Lugoj are un nou șef pe perioada campaniei electorale pentru alegerile locale, după ce ocupantul de drept s-a autosuspendat din funcție.

După ce Florin Dumitru, cel care a ocupat această funcție în ultimii 11 ani, a decis să își încerce șansa pentru ocuparea postului de primar al municipiului, la conducerea instituției a fost numit Daniel Vâț, care a mai condus Poliția Locală înaintea venirii la comandă a lui Dumitru.

Măsura a venit ca urmare a candidaturii celui din urmă la postul de primar al Lugojului, fapt pentru care, conform legilor în vigoare, a fost nevoit să se suspende din funcție, pe perioada campaniei electorale.

„Este o perioadă de interimat, cât domnul director este implicat în campania electorală, timp în care voi coordona activitatea Poliției Lugoj. Atribuțiile mele sunt aceleași ca și până acum, doar că asigur și comanda direcției în aceste zile”, ne-a declarat Daniel Vâț.

Acesta a mai condus ca interimar activitatea unității lugojene, în diversele perioade când postul a fost scos la concurs, fără a fi ocupat de nimeni.

Poliția Locală este însă în continuare subordonată Poliției Națională pe perioada stării de alertă, care a fost prelungită, astfel că atribuțiile agenților sunt gestionate de Ministerul Administrației și Internelor, și nu de Primăria Lugoj. Principala problemă a Poliției Locale Lugoj rămâne numărul mic de agenți de care dispune, unul insuficient raportat la numărul locuitorilor municipiului Lugoj.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/