Ținta Direcției Generale Anticorupție a fost astăzi, se pare, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraș-Severin.
Din primele informații, cel vizat ar fi Răzvan Petru Mihăilescu, șef serviciu Măsuri Specifice din cadrul APIA Caraș-Severin. Acesta se pare că ar fi fost surprins de ofițerii DGA în flagrant în timp ce ar fi luat mită.
UPDATE, ora 20.15
Mihăilescu ar fi pretins chiar de la niște colege suma de 1.500 de euro mită pe care, spun procurorii, ar fi primit-o în mai multe tranșe. Una dintre tranșe, în valoare de 500 de euro, i-ar fi fost remisă astăzi, moment în care a fost prins în flagrant de către ofițerii anticorupție și cei judiciariști de la IPJ Caraș-Severin. „Facem verificări și audieri, chiar și la această oră audiem martori”, ne-a declarat primprocurorul Laura Iancu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Se pare că Mihăilescu ar fi finul fostului director al APIA, Florin Faur, actualmente director executiv al APIA Timiș, și că ar fi avut dispute repetate cu conducerea actuală a APIA Caraș-Severin, mai ales cu directorul Dumitru Stepanescu.
Potrivit primprocurorului Laura Iancu, până la această oră nu s-a dispus măsura reținerii acestuia.