Ședință ordinară a Consiliului Local

Primarul Municipiului Reșița,

În temeiul art. 39 alin. 1, art. 68 alin. 1, art. 115 alin. 1 lit. a), alin. 2 și alin. 6 al Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

DISPUNE:

Art.1. – Se convoacă Consiliul Local al municipiului Reșița în ședință ordinară din data de 26 noiembrie 2014, ora 14 la Sala de ședințe a Primăriei Municipiului Reșița, parter, cu următoarea

ORDINE DE ZI:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de principiu al Consiliului Local al municipiului Reșița, în vederea schimbării destinației unor immobile situate în cartierele Cuptoare, Secu și Doman cu statut de grădinițe, școli generale, respectiv dispensar uman, în locuințe.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

2.   Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților municipiului Reșița în Adunarea Generală și în Consiliul Director al Asociației Clubul Sportiv Caraș-Severin.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

3.   Proiect de hotărâre privind revocarea dreptului de administrare transmis Inspectoratului Școlar al Județului Caraș-Severin asupra imobilelor în care se desfășoară activitatea unităților școlare de pe raza Municipiului Reșița.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

4.   Proiect de hotărâre privind construirea dreptului de superficie proprietarilor de construcții amplasate pe terenuri aparținând domeniului prival al Municipiului Reșița, precum și aprobarea unui regulament pentru construirea acestui drept în condițiile Codului Civil.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

5.   Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării prin licitație publică a suprafeței de 26 mp, teren situat în loc. Reșița, str. Caraiman, înscris în C.F. nr. 597 Reșița Română, nr. top. 251/a/1/a/a/…/2/7/5, nr. cadastral 6100, pentru construire garaj.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

6.   Proiect de hotărâre privind completarea cu un „alineat” (alin. 4) a art. 12 din Anexa la H.C.L. nr. 139/21.08.2012 privind aprobarea componenței comisiei de evaluare a ofertelor pentru concesiune, pentru vânzare, pentru închiriere prin licitație public / fără licitație publică a imobilelor proprietatea municipiului Reșița, constituirea comisiei de soluționare a contestațiilor, precum și aprobarea regulamentului de funcționare, cu modificările și completările ulterioare.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

7.   Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de funcționare a Piețelor Agroalimentare Reșița Nord, Reșița Sud și „Piața de Vechituri și Piața Auto” Reșița – Aleea Gugu.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

Viceprimar – Ioan CRINA

8.   Proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării Caietului de sarcini al activităților de dezinsecție, dezinfecție și deratizare din municipiul Reșița.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

9.   Proiect de hotărâre privind reorganizarea Serviciului Public „Direcția de Asistență Socială” Reșița, de sub autoritatea Consiliului Local, ca urmare a preluării Serviciului Public Centrul de Zi „Maria”.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

10.   Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Reșița.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

11.   Proiect de hotărâre privind împuternicirea reprezentantului SC Termo Serv CET SRL Reșița de a dispune operațiuni și a gestiona conturile curente deschise la băncile comerciale.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

12.   Proiect de hotărâre privind vânzarea prin licitație publică a imobilului Padoc pentru câini (clădire + teren aferent) în suprafață de 2118 mp înscris în C.F. 34894, nr. cad. 4405, nr. top 362/13/a/1/b/1/a/2 situat administrativ în Reșița, str. Minda nr. 28, și care nu se mai află în exploatare.

iniţiator: Primar – Mihai STEPANESCU

13. Diverse.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/