Ședință festivă de Ziua Timișoarei. Mitropolitul Banatului i-a cerut primarului Fritz să realizeze un nou muzeu

94328ff8 132d 4182 aa0d 1fff3385e8ff

De Ziua Timișoarei, marcată la data de 3 august, a fost organizată o ședință festivă dedicată orașului. În cadrul evenimentului, au fost acordate șase noi titluri de Cetățean de Onoare. De asemenea, mitropolitul Banatului i-a solicitat primarului Fritz să ia în considerarea realizarea unui muzeu pentru artistul plastic Silviu Oravitzan.

Astăzi se sărbătorește Ziua Timișoarei, motiv pentru care au avut loc o serie de manifestări. Mai precis, în Piața Unirii, în fața Muzeului de Artă, timișorenii au luat parte la un ceremonial militar și religios, urmat de defilarea detașamentului de onoare. Apoi au vorbit despre semnificația acestei zile primarul Timișoarei, precum și alte oficialități. Ceremonialul s-a încheiat cu un concert de fanfară.

De asemenea, a urmat o ședință festivă a Consiliului Local Timișoara, la Filarmonica Banatul. În deschidere au fost intonate imnul României, cel al Uniunii Europene și cel al Timişoarei. Având în vedere că în timpul ședinței dedicate orașului au fost decernate mai multe titluri de Cetățean de onoare, primarul Dominic Fritz a vorbit în discursul său despre aceste personalități și importanța lor.

c4d3dc06 0b0b 48b0 9ee9 a3659c97fc6b

Onorăm șase dintre cetățenii care ne ajută să înțelegem mai bine cine suntem noi ca și comunitate, ce ne leagă peste toate diferențele noastre. Sunt onorat că ați acceptat invitația noastră. Teodor Stanca, Petru Mirciov, Cornelia Fiat, Ignat Fisher, Iosif Rotariu, Silviu Oravițan, acești șase oameni exprimă valorile noastre de libertate, de asumare, de curaj, de excelență, de umanitate, oameni dintre noi pe care să-i onorăm pentru ce au făcut în viața lor, dar care să ne și inspire să putem răspunde la ce face din noi timișoreni și ce trebuie să facem să trăim aceste valori de libertate, de curaj, de respect, de umanitate. Vreau să vă mulțumesc că ne încurajați, că ne inspirați și că luptați pentru valorile voastre și pentru Timișoara“, a afirmat edilul-șef.

A urmat la microfon mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, care i-a solicitat primarului Timișoarei să găsească o soluție astfel încât artistul plastic Silviu Oravitzan să aibă un muzeu în oraș.

Domnule primar, știu că pentru maestrul Popas s-a găsit o palmă de pământ în Timișoara pentru un muzeu în memoria și activitatea sa și vă rog să băgați mâna prin vreun buzunar și poate găsiți un spațiu cât de mic și pentru opera maestrului Oravitzan, care a trecut de mult granițele țării noastre. Am impresia că este mai cunoscut în străinătate decât aici, la noi, la Timișoara”, a spus mitropolitul Banatului.

Au mai susținut discursuri Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, și Sorin Ionescu, subprefectul de Timiș.

64f66390 556b 4f50 b5d7 486d2c4c50b3

Apoi a fost decernat titlul de Cetățean de onoare al orașului, fiindu-le înmânate placheta și diploma, următoarelor personalități: Teodor Stanca – fost deținut politic, lider al mișcărilor de protest studențești din Timișoara din 1956 împotriva invaziei sovietice în Ungaria; Cornelia Fiat – exponentă a vieții civice timișorene, fostă deportată în Bărăgan; Petru Mirciov – exponent al vieții civice timișorene, fost deportat în Bărăgan; Ignaț Iosif Fischer – personalitate civică și culturală timișoreană de etnie germană, fost deportat în URSS; Iosif Rotariu – personalitate a fotbalului românesc și timișorean; Silviu Oravitzan – artist bănățean de renume internațional.

Ziua de 3 august se încheie la ora 20.00, în Parcul Rozelor, cu Ansamblul Timișul&Traian Jurchela, Pera Todorovici, Doriana Talpeș, Bela Todor, Renate Binkitsch, Ovidiu Lipan Țăndărică & Fanfara din 10 Prăjini & Balcano. Invitat special este Kalush Orchestra, câștigătorul Eurovision 2022.

4c039f25 79c1 4132 8aec 5023a96b1b86

98118695 15f3 48e0 8891 360d95b1bc7a

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/