Securea războiului nu se poate îngropa în ciment…

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Se spune că e bine să fii ambițios, că ar fi calea spre reușită de cele mai multe ori. Nu și atunci când ambiția nu-ți aduce niciun câștig, ci, din contră, distruge imaginea unei instituții și, în cele din urmă, viitorul unor tineri aflați la început de drum. Ce se întâmplă la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița este de neconceput. Dincolo de problemele financiare sau de cele de infrastructură, în universitatea reșițeană războiul se duce la un alt nivel. Deloc demn de mediul academic.

Recentul scandal iscat la universitatea din Reșița, soldat cu intervenția jandarmilor, este doar o răbufnire a ceea ce se întâmplă de fapt în spatele ușilor închise. Este cât se poate de clar că, dincolo de zidurile groase, recent reabilitate, încercările de a spăla imaginea universității sunt sortite eșecului. Cum poți reclădi ceva, atât timp cât înșiși profesorii din interior, foști sau actuali, nici nu mai contează, duc lupte acerbe, alimentate de orgolii?

Nimeni nu contestă faptul că nu totul merge ca la carte, că oamenii greșesc, că alții se comportă cum nu ar trebui, dar unde-i zicala „rufele se spală în familie”? Suntem plătiți să educăm, n-ar trebui să începem prin exemplul personal?

CITEȘTE ȘI: Jandarmii, chemați de urgență la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița!

În fine, moralizarea nu-și are sensul. Vorbim despre cadre didactice, în cele din urmă, nu despre oameni simpli, fără școală, de la care nu poți avea pretenții. După ce, printr-un apel la 112, jandarmii au fost chemați luni pentru a-l evacua pe Ion Piroi, fost cadru didactic al universității, dintr-o sală de curs, Eugen Răduca, director de Departament în cadrul Facultății de Inginerie și Management, „cu o vechime în această funcție, aleasă, de aproape 15 ani”, după cum ne-a transmis printr-un e-mail, a dorit să mai sublinieze câteva aspecte legate de incidentul recent.

„1. Activitățile didactice incluse în norma universitară a unui cadru didactic universitar sunt cele de curs, laborator, seminar, proiect; acestea sunt activități lucrative la care participă persoanele care au încheiate contracte cu universitatea respectivă, adică cadrele didactice și studenții: fiecare cadru didactic încheie un contract anual, anexă la contractul individual de muncă, evidențiat prin Fisa postului atașată Statului de funcții, iar fiecare student încheie un contract anual, anexă la contractul de studii universitare, care conține denumirea disciplinelor, din anul respectiv, din perioada ciclului universitar (licența, master sau doctorat), conform Planului de învățământ aferent programului de studii pe care studentul îl urmează. Cadrele didactice NU au statut de funcționar public, NU au program cu publicul, ele lucrează doar cu studenții în procesul didactic.

Legislația prevede: «Norma universitară anuală conține activități directe efectuate cu studenții, activități de cercetare și activități complementare … A. Activități directe efectuate cu studenții: cursuri, seminarii, lucrări practice, proiect.», precum și «Spațiul universitar este inviolabil.» (sublinierile îmi aparțin și evidențiază faptul că activitățile didactice (în particular și cursul) din norma universitară a unui cadru didactic se efectuează cu studenții, NU cu oricine.).

Muzeul TM

2. Universitatea NU este o instituție caritabilă, finanțarea universităților se face în funcție de numărul de studenți care urmează studiile, fără taxă sau cu taxă (ministerul alocă bani universităților proporțional cu numărul studenților fără taxă, iar studenții cu taxă plătesc universităților o taxă anuală stabilită de aceasta). Calitatea de student, fără taxă sau cu taxă se dobândește în urma unui concurs, iar studenții înscriși la un program de studii sunt înregistrați nominal la secretariatele facultăților.

3. persoana Piroi Ion NU are calitatea de profesor, ci de pensionar; funcția de profesor universitar este asociată cu locul de muncă (universitatea) în care persoana a fost încadrată cu norma de bază și dispare la încetarea contractului de muncă dintre persoană și universitatea respectivă; de fapt, în contextul analizat, interesează dacă d-l Piroi Ion are sau nu calitatea de student, iar conform evidențelor de la Facultatea de Inginerie și Management, pentru programul de studii Electromecanică, d-l Piroi NU are calitatea de student.

În concluzie, activitățile didactice de curs, laborator, seminar, proiect NU au caracter public, d-l Piroi NU avea ce să caute în sala de curs deoarece NU are calitatea de student la UEMR; este regretabil faptul că Rectorul UEMR NU cunoaște prevederile legale sau NU dorește să le aplice, acceptând astfel ca activitatea didactică la Facultatea de Inginerie și Management să fie grav perturbată.

Cu respect pentru cei de bună credință

prof.univ.dr.ing. Răduca Eugen”

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/