Secția de ATI a Spitalului Caransebeș – somată să-și reabiliteze rețeaua electrică

Incendiul de la secția de Terapie Intensivă din incinta Spitalului Județean din Piatra Neamț a generat controale pe linie de ISU în spitalele din România. La Caransebeș rețeaua electrică nu este conformă la secția ATI.

Potrivit managerului unității sanitare din municipiul Caransebeș, Valentina David, zilele trecute reprezentanți ai ISU, DSP Caraș-Severin și Inspecția de Stat au venit în control strict pe Secția de terapie intensivă a spitalului. Ce au găsit în neregulă pune din nou spitalul la cheltuială într-o perioadă când situația gravă a cazurilor de Covid face ca secția să aibă toate paturile ocupate.

Am avut un control care a vizat instalația electrică de pe secția unde avem internate cazurile cele mai grave, ATI. Au mai controlat saloanele unde avem pacienți pe ventilație. Au găsit nereguli la instalația electrică, astfel că ne-au lăsat câteva măsuri de îndeplinit pentru că altfel nu primim avizul ISU. Trebuie schimbat panoul electric pe Terapie Intensivă, asta înseamnă să schimbăm rețeaua electrică. Eu dacă știu că se vor găsi fonduri, sau o firmă autorizată care va dori să ajute spitalul să efectueze lucrarea, pentru câteva zile pot muta pacienții cu tot ceea ce înseamnă ATI în alte saloane Covid-19 până când se va face lucrarea.”, a menționat Valentina David, managerul spitalului, care a mai precizat că au la dispoziție 3 luni de zile să facă ISCIR-ul la rețeaua electrică pentru a primi autorizația de funcționare de la ISU.

Poate că noul Consiliu de Administrație vine cu soluții de rezolvare a acestei probleme pentru că în continuare spitalul are conturile blocate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/