Oamenii PNL-ului își fac bagajele! Borcean n-a ajuns la Popa Șapcă, s-a întors în Primărie cu o listă întreagă de concedieri!

Văzut în spatele gratiilor de mulți dintre angajații Primăriei Caransebeș, de oamenii loiali PNL-ului, partid care i-a uns în funcții, Felix Borcean a revenit în fotoliul de edil-șef cu un mesaj clar: Să-și facă bagajele! Toți!

A anunțat încă din campania electorală ce le pregătește funcționarilor care au întrecut măsura, care l-au denigrat în spațiul public și chiar i-au urat să ajungă în pușcărie, iar odată reconfirmat în funcție de votul gugulanilor, Felix Borcean s-a apucat de curățenie. Cu atât mai mult cu cât are și o mână dreaptă pe care se bazează, în persoana viceprimarului Bebe Pasere, care a vorbit la rândul său despre nevoia de schimbare în Primărie. „Curățenia este începută. A fost deja o etapă. S-a constituit Consiliul de Administrație la societăți. Unii și-au dat demisia, unii se pregătesc, unii cer calificativele de pe ultimii ani, ceea ce îmi transmite că există o intenție de plecare benevolă. Pentru că, dacă nu vor pleca de bunăvoie, tot vor pleca, pentru că pregătesc organigrama. Vine următorul pas. Acum ne ocupăm de societățile aparținătoare Primăriei. După pasul acesta o să vină organigrama, care va face lumină în ceea ce privește aparatul de specialitate al primarului”, a declarat Felix Borcean în redacția Express de Banat.

Primarul Caransebeșului a explicat că nu e vorba doar despre nota de plată pe care o achită acum cei care i-au sărit la gât, ci și de profesionalismul și de implicarea lor la locul de muncă, în condițiile în care unii erau mai preocupați să-l înjure pe rețele sociale în timpul programului de lucru în loc să-și vadă de serviciul public. „Pentru ambele motive vor pleca! Nici nu și-au făcut treaba, ba mai mult, unii funcționari publici au fost ostili primarului. Ei au considerat că eu am făcut anumite erori și ei sunt  cavalerii dreptății. Accept și lucrul acesta. Mi se pare normal ca cineva din Primărie să vină să-ți atragă atenția, că nu sunt chiar atât de infatuat să nu accept observații de la nimeni. Accept! Dar să fie pertinente și nu în maniera în care au făcut-o cei în cauză. Pe lângă faptul ca ești slab profesional și lucrezi împotriva intereselor Primăriei, nu împotriva primarului, mai faci și alte năzbâtii în mediul online! Te antepronunți: «să vedeți că ajunge la Popa Șapcă, în tricouri cu dungi». Aceste personaje nu au ce căuta într-o instituție publică. Aceste personaje intră într-o relație directă cu cetățenii. Ei sunt plătiți din banii cetățenilor ca ei să se joace pe Facebook și să spună tot felul de elucubrații?! Păi ce funcționar public ești tu?! Și mai ești și jurist! Și unii chiar se cred buni profesional. Nu sunt buni profesional! Nu există nimeni de neînlocuit în nicio instituție publică”, a adăugat primarul Borcean.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pe juriștii din Primărie, edilul-șef e atât de supărat încât nici nu a vrut să le spună pe nume. Doamnele vor avea întâietate. „Nu vreau să le rostesc numele. Nici nu merită lucrul acesta. Se cunosc, se știu… Le-am transmis: «începeți să vă faceți bagajele, că nu am vorbit electoral înainte de campanie!» Este o certitudine lucrul acesta și le retransmit: «începeți să vă gândiți la un alt orizont profesional!» Nu este locul lor în această instituție!”, a avertizat Borcean.

La SPIR va rămâne directorul Megan, cel mai probabil, la Transal, Ovidiu Chimigeriu a demisionat deja, astfel că va veni șef nou. „Încă nu e stabilit nimic, nici la Transal, nici la Cazane, la nicio societate a Primăriei”, spune primarul, dar nu la fel stau lucrurile la Piața Gugulanilor, acolo unde e de ani buni Luminița Verdeș, al cărei conflict cu Felix Borcean a ajuns în instanță. „Sigur că vrea să rămână, la Piață e laptele, ugerul cel mare. Cum să vrea să plece?! Nici daca îi oferea post de ministru în Guvernul Orban nu pleaca! Sunt convins. Atât de mult îi place ei acolo, încât nu o să plece niciodată. M-a convins că nu merită să rămână”, a mai spus Felix Borcean.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/