Secretul de (te)stat al ministrului Vela

untitled design set 970x90 px

În dubla sa calitate de ministru al Afacerilor Interne și de șef al PNL Caraș-Severin, Marcel Vela a încercat să ascundă situația scandaloasă a aparatelor de testare COVID-19 din spitalele din Reșița și Caransebeș, de care e vinovat în mare măsură, aruncând responsabilitatea pe șefii Consiliului Județean. Numai că, tocmai oamenii săi, l-au dat de gol și l-au pus într-o situație ridicolă!

Hurduzeu, Popovici și Nedelcea au fost indicați de ministrul Vela ca fiind vinovați de faptul că în Caraș-Severin nu s-a testat COVID-19 până mai ieri. Hurduzeu a fost primul care l-a pus la punct pe Vela. Acum, vicepreședintele CJ, Ionuț Popovici, îl trimite pe ministru la spital, să demonstreze ceea ce numai el și nimeni altcineva nu știe.

„Marcel Vela a spus despre conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin că era în necunoștință de cauză atunci când a adus în discuție faptul că aparatul de testare COVID-19 este în stand-by, așteptând avizul Ministerului Sănătății de două săptămâni. Incredibil, dar nu era nevoie de niciun aviz, de nicăieri, spune ministrul. Ce a omis președintele PNL Caraș-Severin să spună este că liberalii săi sunt și ei în stand-by, pentru că nu aveau habar de așa ceva. Păi managerul pe care Ministerul Sănătății îl ține în funcție cere un aviz care nu ar fi fost necesar?! Ca să nu mai spunem că această regulă pare a fi cunoscută doar de ministrul Afacerilor Interne și de nimeni altcineva: nici de medicul șef al laboratorului de analize din cadrul SJUR, nici de managerul Spitalului care au procedat corect și perfect legal, nici de DSP, nici de directorul medical (vicepreședinte PNL Caraș-Severin) și de niciun consilier județean liberal. Ăsta da secret bine păstrat! O fi de (te)stat…?”, a reacționat Ionuț Popovici.

Mai mult decât atât, liderul PMP Caraș-Severin îl provoacă pe ministrul Vela la un test. Un test al adevărului: „Să efectueze dumnealui primul test contra cost la Spitalul Județean de Urgență din Reșița! Să ne arate apoi și dovada plății, ca să nu spună cârcotașii că are statut special și de fapt nu a plătit niciun leu!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/