Sechestru pe averea lui Dorin Militaru (UPDATE)

Dosarul angajărilor pe şpagă în MAI şi la ISU “Semenic” a ajuns pe rolul Tribunalului Caraş-Severin. Înainte de consumarea primului termen pe fond, instanţa pune în discuţie menţinerea stării de arest preventiv luată faţă de cei doi inculpaţi.

UPDATE, ora 11.00

publicitate online in ziar Express de Banat

Tribunalul Caraş-Severin a dispus ca Dorin Militaru şi Loredana Miulescu să rămână în arest pentru următoarele 50 de zile. Ambii inculpaţi au făcut recurs, sperând că vor obţine judecarea lor în stare de libertate la Curtea de Apel Timişoara.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Dorin Militaru, şeful Biroului Tehnic din cadrul Serviciului Logistic al IPJ Caraş-Severin, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată. Alături de acesta, va fi judecată pentru trafic de influenţă în formă continuată şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Loredana Miulescu, avocat în Baroul Constituţional. Cei doi au fost arestaţi preventiv la data de 20 octombrie, printr-o decizie a Tribunalului Timiş. Cauza se judecă însă la Tribunalul Caraş-Severin, magistraţii urmând să decidă astăzi dacă Militaru şi complicea sa vor fi aduşi în continuare în boxa acuzaţilor cu cătuşe la mâini sau nu. Ambii s-au mai întâlnit cu judecătorii cărăşeni, atunci când le-au cerut acestora punerea în libertate sub control judiciar. Nu s-au bucurat de clemenţă.

YouTube video

gif card de energie dacus 1000x100

Pentru a fi siguri că vor recupera de la cei doi inculpaţi banii murdari pe care i-au băgat în buzunar, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatului Militaru Dorin. “În cursul anului 2007, inculpatul Militaru Dorin, la acel moment comandant al Centrului Militar Judeţean Caraş Severin, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 1.000 de euro pentru a-l sprijini să ocupe în mod nelegal un post de pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş Severin. Concret, Militaru Dorin i-a dat asigurări denunţătorului că va interveni pentru promovarea probelor scrise prin furnizarea răspunsurilor de către o persoană implicată în organizarea concursului”, precizează DNA. Până la urmă, denunţătorul nu a reuşit să ocupe postul respectiv, iar Militaru i-a restituit acestuia suma de 1.000 de euro.

Doi ani mai târziu, de astă dată în calitate de şef al Biroului Tehnic din cadrul Serviciului Logistic al IPJ Caraş Severin, Militaru s-a oferit să îl ajute pe denunţător să câştige concursul pentru ocuparea unui post de agent de poliţie. “În acest sens, Militaru Dorin i-a prezentat-o pe inculpata Miulescu Loredana Monica susţinând că aceasta poate interveni pe lângă o persoană cu funcţie de conducere în cadrul Poliţiei Române pentru a câştiga concursul pentru ocuparea postului de agent de poliţie. În acest scop, Miulescu Loredana Monica a pretins şi primit de la denunţător, în două tranşe, suma de 5.000 de euro. Toate aceste demersuri au rămas fără rezultat deoarece denunţătorul a aflat că a fost sistată procedura de ocupare a postului respective”, precizează DNA.

Loredana Miulescu a încercat să dea o formă legală şpăgii, astfel că, a redactat două înscrisuri în care “a consemnat în mod nereal că suma de 5.000 de euro primită de la denunţător a fost acordată cu titlu de împrumut”. Tot în 2009, Militaru i-a pretins unei persoane suma de 5.000 de euro pentru a interveni, prin intermediari, pe lângă persoane din conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru ca fiul acestei persoane să promoveze în mod fraudulos acelaşi concurs pentru ocuparea unui post de agent de poliţie. “În mod similar cu situaţia anterioară, Militaru Dorin i-a prezentat-o persoanei respective pe inculpata Miulescu Loredana Monica care urma să se ocupe de mituirea persoanelor din conducerea MAi şi care a primit suma de 5.000 de euro în acest scop. Cu toate acestea, fiul persoanei care a dat banii nu a fost angajat în cadrul Poliţiei Române”, susţin procurorii anticorupţie.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/