Secetă în centrul Lugojului! O stradă a municipiului, fără apă de pe timpul lui Ceaușescu

Situație incredibilă la Lugoj. Pe o stradă din plin centrul orașului locuitorii au probleme cu apa pentru consumul casnic. Pentru că nu au o rețea care să le treacă prin fața imobilelor, oamenii au fost obligați să se „înțepe” legal, pentru că au contracte cu Meridianul și își achită costurile, la vecinii care locuiesc pe alte artere.

Această problemă există pe Strada Mihai Eminescu, cea cu gropi adânci și dese, aflată lângă Teatrul Municipal și afectează aproape zece familii. Mai exact, pentru că sunt mulți care folosesc apa, rămân fără presiune, exact cum se întâmplă în numeroase cazuri la etajele trei sau patru ale multor blocuri din municipiu. Locuitorii au tras speranța că oful lor se va rezolva odată cu lucrările de plombare, concretizate în 17 petice de asfalt de la intersecția cu Bucegi până la ieșirea pe splaiul Coriolan Brediceanu. Nu s-a întâmplat nimic. Așa că, această stradă mică, dar situată ultracentral, rămâne în continuare fără alimentare cu apă potabilă! Situația datează de pe timpul lui Ceaușescu.

Majoritatea proprietarilor de pe Eminescu spun că sunt legați la alte conducte, de pe străzile Bucegi și Magnoliei, dar această conexiune suplimentară înseamnă presiune scăzută, adică veșnicele probleme cu baia și apa caldă.

„Noi stăm la casă, dar avem presiune ca la etajul III sau IV, la bloc. Suntem abonați!”, spune că năduf G.P., unul din locuitorii străzii. Familia lui și a altor vecini se alimentează dintr-o conductă „trasă” de la fosta Casă Franceză, prin bunăvoința celor care locuiesc în respectivul imobil.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Instalarea noii conducte în capătul străzii în primăvară și refacerea provizorie a carosabilului au adus oamenilor o rază de speranță, dar care s-a stins repede. După ce totul a fost acoperit, mult așteptatele branșamente nu au fost realizate. „Noi nu cărăm cu găleata, nici nu furăm, plătim legal apa, iar dacă vin cu conducta, suntem dispuși să plătim branșamentul de la ceas. Eu iau apă de la vecinii de la fosta Casă Franceză. Ne-am legat acolo, nu prin stradă, ci prin spate, dar dacă vecinul nu mai vrea să mă lase, ce fac? Asta e! De pe timpul lui Ceaușescu, nu a existat conductă de apă potabilă pe strada Eminescu. Suntem două familii care luăm apa de la fosta Casă Franceză, iar restul iau de la casa de pe colț, de pe strada Magnoliei.”, adaugă proprietarul.

Situația, veche de peste trei decenii, e tot mai greu de suportat în condițiile în care familiile plătesc apa pe care o consumă.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/